Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului Rompetrol, va introduce de la 1 ianuarie 2008, in reteaua pe care o opereaza, motorina cu 3% biodiesel, dorind sa respecte normele europene, a anuntat compania, printr-un comunicat de presa.
Acest tip de motorina are la baza sortimentul Efix Diesel ( Euro 4), respecta standardul european de calitate EN 14 214, asigurand, in acelasi timp, protectia motorului si diminuarea emisiilor de hidrocarbon si dioxid de carbon, a mai precizat compania in comunicat.
"Biocarburantii emit cu peste 90% mai putin bioxid de carbon si compusi de sulf, iar biodieselul este singurul combustibil alternativ care indeplineste 100% cerintele ecologice. Imbunatatirea continua a produselor si diversificarea serviciilor Rompetrol, ca si anticiparea cerintelor clientilor, duc la o crestere constanta a numarului acestora - atat persoane fizice cat si flote comerciale", declara directorul general Rompetrol, Downstream, Dan Rosu.
Sortimentele de carburanti disponibile din 1 ianuarie 2008 in toata reteaua Rompetrol vor fi: Efix (benzina fara plumb cu cifra octanica 95, standard Euro 4), Efix Diesel cu 3% Biodiesel (standard Euro 4), Premium E4 (benzina cu cifra octanica 95, standard Euro 4), Super Euro 98 (benzina fara plumb cu cifra octanica 98, standard Euro 4) si Super Diesel Euro 5.
Rafinaria Petromidia produce in prezent si motorina Euro 5, carburant comercializat in statiile Rompetrol sub denumirea de Super Diesel Euro 5. Grupul Rompetrol are deja capacitatea de a produce si comercializa motorina Euro 5 cu 5% biodiesel, masura obligatorie in Romania din 2009.
Rompetrol Downstream opereaza o retea de peste 350 de benzinarii la nivel national si este prima care comercializeaza, inca din anul 2003, exclusiv carburanti la standarde Euro. Activitatea de wholesale a companiei se desfasoara prin intermediul a 7 depozite (Arad, Craiova, Mogosoaia, Navodari, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei, Zarnesti), care prin pozitionarea lor strategica acopera, din punct de vedere operational, intreg teritoriul tarii, precizeaza sursa citata.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/14491_rompetrol_va_comercializa_motorina_cu_3p_biodiesel_din_ianuarie.html