BankNews.ro - The Business Republic

Mobilul provoaca tumori in zona gurii
IT&C | Data Publicarii: 18-12-2007

Utilizarea frecventa a telefoanelor mobile creste cu pana la 50% riscul de cancer in zona gurii, potrivit unui studiu realizat in Israel, noteaza Gardianul. Conversatiile lungi la telefonul mobil provoaca in aproximativ cinci ani predispozitii la dezvoltarea unor tumori canceroase in zona gurii, cu 50 la suta mai mult decat la persoanele care nu au utilizat niciodata un telefon mobil. Specialistii spun inca nu se cunosc pe deplin modurile in care telefoanele mobile interfereaza cu organismul.

Studii anterioare asupra asocierii intre utilizarea telefoanelor mobile si cancer au dat rezultate amestecate. Majoritatea studiilor nu au scos la iveala dovezi ale unor serioase riscuri in ceea ce priveste sanatatea. Un numar mai mic de studii au sugerat o legatura intre telefoanele mobile si cancer la creier si la ureche.

Studiul de fata a fost realizat de cercetatorii de la Centrul medical Chaim Sheba din Tel Hashomer, Israel. Au participat 402 persoane cu tumori benigne ale gurii, 56 cu tumori maligne si 1.266 de persoane sanatoase. Persoanele care utilizau cel mai frecvent telefonul mobil prezentau cele mai mari probabilitati de a dezvolta tumori ale glandei parotide. Parotida este cea mai mare dintre glandele salivare si este situata in spatele gurii, destul de aproape de ureche.

Numai in Marea Britanie sunt diagnosticate anual  400 de cazuri de tumori ale glandei parotide, iar aproximativ 60 dintre acestea sunt maligne. Majoritatea persoanelor care utilizeaza frecvent telefoane mobile tind sa dezvolte o tumoare pe aceeasi parte a capului unde tin de obicei telefonul mobil.  Cele mai mari riscuri exista la utilizatorii din zonele rurale, unde aparatul trebuie sa "munceasca mai mult" pentru a intra in contact cu cea mai apropiata statie de telefonie mobila.

Majoritatea studiilor efectuate pana in prezent au analizat modul in care actioneaza campurile electromagnetice asupra tesuturilor din organism. Totusi, nivelul campurilor este prea mic pentru a provoca incalzirea tesuturilor. in schimb, unele studii au scos la iveala ca aceste campuri electromagnetice au puterea de a rupe legatura chimica din interiorul celulei sau de a distruge ADN-ul.

Gardianul

http://www.banknews.ro/stire/14467_mobilul_provoaca_tumori_in_zona_gurii.html