BankNews.ro - The Business Republic

Luxury Show: Vanzari de cateva milioane euro
Afaceri | Data Publicarii: 09-12-2007

Valoarea tranzactiilor realizate la Luxury Show, dupa primele doua zile de la deschiderea portilor, se ridica la cateva milioane euro. Numai pe 8 decembrie, Dom Automobile a vandut patru autovehicule, in valoare totala de 269.000 euro, si anume un Subaru Tribeca 2008, in valoare de 43.000 euro, un BMW X5 4,8 - 91.000 euro, un Infiniti FX 35 - 55.000 euro si un - Mercedes GL 320 CDI, de 80.000 euro. Dom Automobile a mai primit, de asemenea, si comenzi ferme pentru inca 4 automobile BMW X5!

Express Leasing a vandut un Mercedes CL FAB Design (cu piele de crocodil pe banchete si pulbere de aur in vopsea), in valoare de 280.000 euro, cu taxe incluse.

A fost vandut si unul dintre cele mai scumpe automobile expuse in Luxury Show 2007, Bentley Azure, clientul roman urmand sa aduca duminica (9 decembrie) avansul. Pentru Lamborghini exista de asemenea un cumparator ferm, dar tranzactia nu a fost inca incheiata.

Tot sambata a fost vandut si yachtul Princess 42 - cel mai scump yacht din Luxury Show 2007 - cu circa un milion milion de euro, cu taxe incluse.

Beta Puls a vandut deja 3 produse din gama Aetesian SPA Platinum (pret pentru fiecare produs - 25.000 de euro)

Oana Mizil a vandut trei inele, unul in valoare de 8.000 de euro, iar celelalte doua de circa 3.000 de euro, fiecare, iar Adorri are un cumparator pentru bratara cu diamante de 15.000 de euro si pentru setul de cercei si inel cu safire si diamante de 10.000 de euro.

Peste 200 de expozanti prezinta, la cea de a doua editie a expozitiei marcilor de lux Luxury Show, masini, motociclete, ambarcatiuni, elemente de design interior, creatii de moda, parfumuri, bijuterii, ceasuri, electronice, bauturi, tigari si chiar elicoptere.

Editia 2007 a expozitiei marcilor de lux Luxury Show se desfasoara in perioada 6-9 decembrie, in organizarea Romexpo si Euroexpo, care au alocat peste 500.000 de euro pentru eveniment.

Rompres

http://www.banknews.ro/stire/14291_luxury_show_vanzari_de_cateva_milioane_euro.html