BankNews.ro - The Business Republic

Romania - locul cinci in UE la deficitul comercial
Economie | Data Publicarii: 08-12-2007

Romania ocupa locul cinci in Uniunea Europeana /UE-27/ la nivelul deficitului comercial din primul semestru al anului 2007, potrivit Institutului National de Statistica /INS/.

Deficitul FOB/CIF al Romaniei in perioada ianuarie - septembrie 2007 se cifreaza la 15,073 miliarde euro, in crestere cu 57 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar in relatia cu UE la 10,552 miliarde euro, in crestere cu 70 la suta fata de aceeasi perioada a anului 2006.

Exporturile FOB au depasit 21,409 miliarde euro la nivel mondial in primele noua luni ale anului 2007, in crestere cu 11 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar la nivelul UE, au insumat 15,383 miliarde euro, in crestere cu 14 la suta fata de ianuarie - septembrie 2006.

Importurile CIF au ajuns la 36,483 miliarde euro in perioada ianuarie - septembrie 2007 la nivel mondial, in crestere cu 27 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar la nivelul UE, la 25,935 miliarde euro, in crestere cu 31 la suta.

Marea Britanie, Spania, Franta, Grecia au inregistrat cele mai mari deficite comerciale, in primul semestru al anului 2007.

Principalele exporturi ale Romaniei au fost cele de masini si echipamente, care au avut o pondere de 21 la suta in totalul exporturilor si de textile si confectii, care au reprezentat 19,9 la suta din exporturi.

Din totalul importurilor, 24 la suta au constat in masini si echipamente, iar 13,9 la suta au fost produsele chimice si masele plastice.

Romania a avut un deficit ridicat cu Germania, din cauza importurilor de autoturisme si autovehicule, si cu Federatia Rusa, urmare a importurilor de uleiuri brute din petrol sau din minerale bituminoase si importului de gaz de sonda si alte hidrocarburi gazoase. De asemenea, Romania a inregistrat deficit comercial cu Ungaria, Austria, China, Italia, Olanda, Polonia, Franta, Kazahstan.

In perioada ianuarie septembrie 2007, Romania a inregistrat solduri pozitive in relatiile comerciale cu Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Republica Moldova, Bulgaria, Norvegia, Arabia Saudita, Egipt, Georgia, India, Liban.

Rompres

http://www.banknews.ro/stire/14278_romania_-_locul_cinci_in_ue_la_deficitul_comercial.html