BankNews.ro - The Business Republic

BCR ofera de Sarbatori dobanzi promotionale la creditele de nevoi personale
Finante-Banci | Data Publicarii: 05-12-2007

Banca Comerciala Romana (BCR) ofera, in perioada Sarbatorilor de Iarna, reduceri de dobanda si comisioane pentru creditele de nevoi personale in lei - Divers Extra BCR, in cadrul unei campanii care se desfasoara pana pe data de 31.12.2007, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.

Spre exemplu, in locul unui credit vechi in valoare de 11.900 lei se poate obtine unul de 12.650 lei care aduce un plus de 750 lei la valoarea creditului pentru o rata lunara de 199 lei. Pentru un credit vechi in valoare de 17.900 lei se poate obtine acum unul de 19.000 lei care aduce un plus de 1.100 lei la valoarea creditului pentru o rata lunara de 299 lei. Pentru un credit vechi in valoare de 23.850 lei se poate obtine acum unul de 25.350 lei care aduce un plus de 1.500 lei la valoarea creditului pentru o rata lunara de 399 lei.

In perioada campaniei, creditul se ofera cu o rata a dobanzii fixa pentru primele 3 luni de 8,9%/an si ulterior variabila, precum si cu un comision de acordare a creditului de 2%.

Beneficiarii acestui tip de credit pot fi persoane fizice, in varsta de cel putin 18 ani, care indeplinesc conditiile de eligibilitate solicitate de catre banca.

Capacitatea de rambursare se determina pe baza veniturilor realizate de catre solicitant si coplatitori, daca este cazul, din salarii, pensii, venituri provenite din contracte de inchiriere, dividende, venituri realizate in strainatate, din activitati independente, din depozite si dobanzi bonificate la aceste depozite sau orice alte surse de venit dovedite prin documente legale.

Gradul de indatorare poate ajunge pana la 65% din venitul net eligibil al familiei. Venitul net eligibil al familiei este determinat prin deducerea din venitul net a cosului minim de subzistenta, precum si a altor angajamente de plata lunare (de alta natura decat creditul): chirii, asigurari etc. Gradul maxim de indatorare pentru fiecare client in parte depinde de asemenea de profilul de risc si comportamentul de plata al acestuia.

Creditul se acorda pentru satisfacerea nevoilor personale ale imprumutatului, suma maxima ce poate fi imprumutata fiind de 20.000 EUR (in echivalent lei) pe o perioada de pana la 10 ani. Banca nu solicita avans din partea beneficiarului.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/14218_bcr_ofera_de_sarbatori_dobanzi_promotionale_la_creditele_de_nevoi_personale.html