BankNews.ro - The Business Republic

UE nu vrea porumb modificat genetic
Diverse | Data Publicarii: 26-11-2007

Porumbul modificat genetic dauneaza mediului inconjurator. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialistii europeni. Acestia au propus interzicerea vanzarii porumbului modificat genetic, comercializat de trei companii. In timp ce statele europene au interzis deja cultura porumbului modificat genetic, in Romania discutiile pe aceasta tema sunt la stadiul de proiect. Ministerul Mediului urma sa initieze consultari cu partile sociale implicate, potrivit declaratiilor unor oficiali ai Guvernului, insa de la vorbe pana la fapte e drum lung.

Prin adoptarea legislatiei europene, Guvernul are posibilitatea interzicerii organismelor modificate genetic (OMG). Trebuie mentionat ca un sondaj recent arata ca majoritatea romanilor au o parere proasta despre produsele modificate genetic sau care contin aditivi alimentari.

Porumb modificat genetic

Rezultatele studiilor efectuate de specialistii europeni confirma ceea ce organizatiile de mediu sustin de multa vreme. Odata eliberat in mediu, un OMG nu mai poate fi controlat. Doua tipuri de astfel de porumb ar putea afecta fluturii si ecosistemele din rauri si fluvii. Comisarul european pe probleme de mediu, Stavros Dimas, a declarat ca anumite insecte care reprezinta hrana obisnuita pentru pradatorii riverani pot muri in urma consumului de porumb modificat genetic. Acest lucru ar afecta in mod direct ecosistemul.

De aceea, expertii au propus interzicerea comercializarii unor tipuri de porum modificat produs de companiile DuPont Pioneer, Dow Agrosciences si Syngenta. Masura nu e pe gustul producatorilor americani, care au reusit sa convinga Organizatia Mondiala a Comertului ca UE a comis o greseala intarziind aprobarile produselor modificate genetic. Insa perioada de gratie privind aceasta interdictie expira la 11 ianuarie 2008. 
 
Curentul

http://www.banknews.ro/stire/13983_ue_nu_vrea_porumb_modificat_genetic.html