BankNews.ro - The Business Republic

Economia se deterioreaza, romanii continua ipotecarea viitorului
Economie | Data Publicarii: 23-11-2007

Intr-o cursa furibunda dupa un grad de confort pe care nivelul actual al veniturilor nu il permite, romanii nu mai tin cont de nimic. Iar situatia economiei are de suferit. Pe de o parte, achizitionarea de bunuri indiferent de pret face praf inflatia si aduce discrepante mari intre import si export. Nici deprecierea leului nu pare sa puna frana consumului. Pe de alta parte, aspiratiile inalte transpuse la nivel de sindicate produc dezechilibre economice, cresterea veniturilor depasind productivitatea cu mult.

Acest fapt pare sa-i sperie si pe investitori, cresterea costurilor salariale fiind in masura sa-i faca sa se reorienteze catre piete mai ieftine din punctul de vedere al fortei de munca. Efectul: cerere mare de valuta si prabusirea cursului. Despre acesta, viceguvernatorul BNR Florin Georgescu afirma recent ca este deteminat atat de fundamentele economiei romanesti, cat si de rezultatul dinamicii de pe pietele internationale si de aversiunea fata de risc a investitorilor.

Cum veniturile sunt limitate iar necesitatile nemasurate, creditului i-au crescut aripi. Valoarea totala a imprumuturilor acordate persoanelor fizice reprezinta 48% din veniturile nete disponibile ale populatiei, calculate pe baza veniturilor brute declarate din care se scad impozitele si taxele, a declarat directorul Directiei de Stabilitate Financiara din BNR, Ion Dragulin.

Pe de alta parte, ponderea seviciului datoriei populatiei in venitul disponibil este mai mare decat in zona UE. Explicatia se gaseste in faptul ca salariile si celelalte venituri ale populatiei din zona euro sunt mult mai mari decat in Romania, a spus Dragulin la un seminar economic organizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), Asociatia Romana a Bancilor si Alpha Bank.

Raportul sold credite fata de venit disponibil nu reprezinta gradul de indatorare, care se traduce prin ratele platite lunar/anual (serviciul datoriei) in raport cu veniturile disponibile lunare/anuale (indicator plasat cam la 12%, momentan).
La finele lunii septembrie, restantele inregistrate de banci au insumat aproximativ 325 milioane de lei, cu 163% peste nivelul inregistrat la finalul primelor noua luni din 2006, a afirmat Dragulin.

De asemenea, in perioada analizata s-a dublat numarul restantierilor care au credite de peste 20.000 de lei, depasind 50.000 de persoane. Raportul dintre valoarea totala a restantelor si soldul creditelor acordate populatiei a trecut de 0,5%, fata de 0,3% in septembrie 2006. 
 
Curentul

http://www.banknews.ro/stire/13952_economia_se_deterioreaza,_romanii_continua_ipotecarea_viitorului.html