BankNews.ro - The Business Republic

Conflictele intre angajati genereaza pierderi semnificative pentru firme
HR/Cariere | Data Publicarii: 15-11-2007

Companiile cu peste 1.000 de angajati pot suferi daune de ordinul milioanelor de euro din cauza disputelor dintre salariati, noteaza Adevarul. Disputele intre angajati consuma timp si afecteaza productivitatea muncii. Stresul, lucrul sub presiune si competitia interna dintre salariati duc inevitabil la tensiuni si conflicte. Studiile de profil arata ca scaderea productivitatii muncii din cauza acestui tip de conflicte poate ajunge chiar pana 50%, implicand costuri suplimentare pentru companie.

Potrivit specialistilor de la Mediators, singura organizatie specializata in medierea conflictelor intre angajati, colaborarea este comportamentul cel mai agreat de manageri in organizatiile pe care le conduc, pentru realizarea productivitatii planificate.


Aspecte ale conflictului la locul de munca

Insa, colaborarea intre angajati nu este intotdeauna un lucru perfect controlabil, iar mentinerea unui climat relaxat de lucru este deja recunoscut ca fiind o utopie.

Managerii consuma timp pentru a media conflicte

Frustrarile acumulate de angajati constituie un factor care nu poate fi cuantificat cu exactitate si care se concretizeaza, in principal, in lipsa de responsabilitate a angajatului in achitarea sarcinilor de serviciu. Studiile arata ca 42% din timpul managerilor este ocupat cu rezolvarea conflictelor si demersul de a convinge angajatii sa faca ceea ce trebuie.

Specialistii Mediators subliniaza ca scaderea in procente de pana la 50% a productivitatii muncii este cauzata de conflicte. Potrivit acestora, managerii din organizatiile mari din Romania, cu peste 1.000 de angajati, au anuntat costuri de pana la 1,5 milioane euro anual. Vlad Nedelcu, managerul Mediators, a declarat ca solutia medierii este bine-venita in acest moment in Romania.

"Exista motive pertinente pentru aceasta afirmatie: integrarea in Uniunea Europeana a accentuat criza de personal existenta pe piata romaneasca. Mai mult, reglementarile Uniunii Europene au incurajat protectia angajatilor, ceea ce sporit presiunea companiilor de a fideliza angajatii", precizeaza Vlad Nedelcu.

Specialistii in resurse umane apreciaza ca intr-o organizatie conflictele sunt inerente, acestea fiind alimentate de competitia interna intre angajati si chiar de modul defectuos cum au fost stabilite obiectivele, insa cele mai paguboase sunt conflictele mocnite, nu cele deschise.

Conflictele mocnite, cele mai paguboase

Amalia Pacleanu-Savinescu, managing partner in cadrul companiei de consultanta in resurse umane Tandem Consulting, a declarat pentru "Adevarul" ca majoritatea conflictelor din organizatii sunt mocnite, ca o consecinta a faptului ca in procesul de socializare si adaptare la normele companiei, oamenii deprind diferite comportamente organizationale prin care isi mascheaza intentiile si motivatiile egoiste si neconstructive.
"Contrar opiniei comune, situatiile conflictuale care merita atentia nu se limiteaza la cele deschise, in care limbajul devine mai dur si divergentele imbraca o nota personala.

Conflictele mocnite sunt la fel de paguboase. Rolul managerului devine cu atat mai important cu cat aceste situatii nu sunt la suprafata, evolueaza in tacere si antreneaza un mecanism subteran de erodare a calitatii si eficientei relatiilor. Astfel, de multe ori, conflictele mocnite cuprind mai multe straturi si mai multe surse de dezacord", a mentionat Amalia Pacleanu-Savinescu.

Aceasta mai spune ca cheltuielile cu conflictele negestionate pot fi extrem de mari, de la cele necesare inlocurii unor echipe intregi pana la costurile specifice unor schimbari in strategia companiei.

Integral in Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/13795_conflictele_intre_angajati_genereaza_pierderi_semnificative_pentru_firme.html