BankNews.ro - The Business Republic

Biserica s-a lansat in afaceri tv
Media | Data Publicarii: 31-10-2007

Desi nu urmareste sa faca puncte de audienta, Trinitas TV este dispus sa vanda spatii de publicitate, noteaza Adevarul. Postul de televiziune cu caracter religios Trinitas TV a fost inaugurat sambata, 27 octombrie, la Patriarhia Romana. Licenta este detinuta de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, iar studiourile functioneaza la Bucuresti. Televiziunea emite patru ore pe zi, avand emisiuni pe teme religioase, sociale si culturale.

Aproape 70% din grila de programe are un continut religios, iar 30% vizeaza domeniul social, cultural si educatia. De asemenea, Trinitas TV vizeaza si subiecte de "politica de interes national". "De exemplu, toata problematica legata de Uniunea Europeana sau NATO. Partidele sau guvernele sunt efemere, dar aceste demersuri nationale raman", explica parintele Constantin Stoica, consilier patriarhal.

Pentru inceput, postul tv va avea doua emisiuni de dezbatere, un grupaj de stiri de 15 minute, cu informatii din actualitatea bisericeasca, sociala si informatii de interes general, o emisiune-magazin, care va contine o "prezentare alerta, cu materiale scurte, care sa includa atat actualitatea bisericeasca, dar si prezentarea unei manastiri, o monografie, o lansare de carte si ceva care vizeaza implicarea Bisericii in social. Dorim sa facem si cateheza, adica sa le explicam oamenilor pe intelesul lor tainele credintei", subliniaza Stoica.

Potrivit consilierului patriarhal, dimineata se va transmite Sfanta Liturghie, iar seara se va difuza slujba Vecerniei (17 - 18).

"Intre orele 11 si 16, probabil ca va fi difuzat un program de reluari", mai spune Stoica. Sfintia Sa adauga ca grila de patru ore de program va fi "conservata" pe o perioada "relativ rezonabila", de aproape sase luni, si ca aceasta se va mari in timp. Stoica precizeaza ca nu vor fi ignorate nici subiectele de interes public din credinta catolica: "Postul va avea deschidere ecumenica, in sensul ca vor fi de interes si unele evenimente majore care se intampla in spatiul catolic si ecumenic."

Integral in Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/13477