Credit Europe Bank a lansat un produs de creditare pentru IMM-uri, destinat nevoilor nenominalizate ale companiilor mici si mijlocii, ce se poate obtine pe o perioada de maxim 5 ani, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Total IMM este un credit pentru nevoi nenominalizate dedicat IMM-urilor, care ofera posibilitatea finantarii tuturor nevoilor legate de activitatea companiei, chiar si refinantarea altor credite, iar suma maxima finantata este de pana la 35% din cifra de afaceri a companiei.
Cu Total IMM clientul poate beneficia de o perioada de finantare extinsa, de pana la 60 de luni , iar rambursarea va fi in rate lunare egale. De asemenea, pentru sume de pana la 350.000 RON, nu se vor solicita documente justificative, iar in cazul creditelor de pana la 100.000 RON, clientii cu performante financiare bune pot obtine imprumutul fara garantii materiale.
"Suntem constienti ca in prezent IMM-urile se confrunta cu nevoi de finantare din ce in ce mai diverse. Pentru a oferi o solutie completa am creat creditul Total IMM, un produs flexibil si atractiv, prin intermediul caruia oferim IMM-urilor cea mai mare suma de creditare fara garantii materiale si fara documente justificative. Suntem convinsi ca Total IMM va sprijini IMM-urile in dezvoltarea activitatii lor", a declarat Tamer Ozatakul - Presedintele Credit Europe Bank (Romania) S.A.
Beneficiarii eligibili pentru un credit Total IMM sunt companiile stabile din punct de vedere financiar, care au experienta in domeniu de minim 1 an, si nu sunt inregistrate cu credite restante sau cu incidente in Centrala Incidentelor de Plati.
Redactia BankNews.ro