BankNews.ro - The Business Republic

Zece milioane de europeni se muta anual din cauza vecinilor zgomotosi
Lifestyle | Data Publicarii: 25-10-2007

Aproximativ zece milioane de cetateni din Europa isi schimba anual resedinta din cauza poluarii fonice produse de vecini si de aparatele electrocasnice ale acestora, potrivit unui studiu initiat de AEG-Electrolux, dat publicitatii miercuri.

"Cel mai intrusiv si deranjant gen de poluare fonica este cel generat de vecinii zgomotosi (in special certurile domestice, copiii si muzica data la maxim), iar unul din sase europeni este afectat de aparatele electrocasnice ale vecinilor", potrivit studiului Electrolux. De asemenea o zecime dintre europeni spun ca aparatele electrocasnice zgomotoase au reprezentat o problema in propria casa.

Oamenii considera ca cele mai deranjante zgomote sunt acelea produse de aspiratoare, masini de spalat, hote si uscatoare de rufe, mai arata cercetarea. Jumatate dintre respondenti spun ca bucataria este spatiul cel mai zgomotos din casa, in conditiile in care tot mai multi oameni petrec din ce in ce mai mult timp in bucatarie si desfasoara aici si alte activitati in afara de gatit si mancat, cum ar fi vizionarea de programe TV, arata cercetarea.

Potrivit acesteia, patru din zece respondenti sustin ca le-ar placea ca aparatura din bucatarie sa fie mai silentioasa, desi acest aspect variaza de la 18% in Olanda, la 64% in Spania.

Studiul a fost initiat in luna ianuarie anul acesta de AEG-Electrolux si a fost realizat de institutul Market Intelligence Management Limited. Cercetarea a cuprins parerile a 2.000 de persoane (barbati si femei, indiferent de varsta si statut social) din zece state (Austria, Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Rusia si Marea Britanie).

Grupul Electrolux este al doilea producator de electrocasnice din lume, avand mai mult de 40 milioane produse vandute in 150 de tari anual. Electrolux este producator de aspiratoare, masini de spalat, congelatoare si frigidere, iar printre brandurile sale se numara AEG, Zanussi, Eureka si Frigidaire.

In anul 2006, vanzarile grupului au fost de 104 miliarde coroane suedeze (circa 11,3 miliarde euro), iar numarul total de angajati a fost de aproximativ 56.000.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/13368