Banca Transilvania (TLV) a afisat, marti, un profit net de 53,96 milioane lei (16,07 milioane euro) in trimestrul al treilea din 2007, de peste doua ori mai mare decat rezultatul net obtinut in intervalul similar al anului trecut, ca urmare a dezvoltarii tuturor liniilor de afaceri ale banci.
In trimestrul al treilea din 2006, profitul net al bancii a fost de 25,67 milioane lei.
Veniturile totale ale bancii in trimestrul al treilea al anului in curs s-au dublat fata de intervalul similar din 2006, pana la 639,98 milioane lei (190,7 milioane euro), comparativ cu 310 milioane lei in 2006. Si chetuielile companiei au crescut de aproape doua ori, de la 280 milioane lei in trimestrul al treilea din 2006, pana la 577,63 milioane lei in al treilea trimestru al acestui an.
Banca Transilvania (TLV) este listata la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). In prezent, banca are un capital social de 611 milioane lei (181,2 milioane euro), divizat in 6,11 miliarde actiuni, cu o valoare de 0,10 lei. Ultima cotatie a actiunilor Bancii Transilvania a fost de 0,905 lei pe actiune, ceea ce da o capitalizare de 3,67 miliarde lei (1,15 miliarde euro).