BankNews.ro - The Business Republic

Televiziune exclusiv pentru mobile
Media | Data Publicarii: 08-10-2007

Francezii au lansat One TV, o retea gratuita care reuneste 20 de televiziuni create numai pentru telefoanele de ultima generatie, noteaza Evenimentul Zilei. Reteaua a fost creata ca o prima tentativa de a concura formatele propuse direct de operatorii de telefonie mobila. Reteaua One TV este opera companiei Mobibase si poate fi vizionata gratuit, intrucat firma se autofinanteaza prin vanzarile de publicitate.

100.000 de vizitatori

Formatele propuse de One TV sunt scurte si create special pentru telefoanele mobile de ultima generatie, cu suport 3G, cele mai multe chiar de Mobibase. Printre ele se numara posturi ca Meteo TV, Bollywood TV, Choc TV sau Entrevue TV. "Reteaua noastra va fi orientata mai ales in scopuri de divertisment, catre un public-tinta cu varste cuprinse intre 15 si 35 de ani", a explicat Laurent Sarver, director de marketing al One TV.

One TV

Mobibase, care detine drepturile de difuzare pe telefoanele mobile din partea a 540 de producatori de continut specific din 45 de tari, are 360 de clienti (operatori, creatori de servicii mobile) in 60 de tari. In 2006, compania a avut o cifra de afaceri de 3,38 milioane de euro.

"Buchetul" de televiziuni oferit de Mobibase este deja disponibil pe portalul on-line al Orange si mai poate fi descarcat prin operatorii Bouygues Telecom si SFR. Mobibase a mai semnat un parteneriat cu Nokia pentru a putea difuza One TV prin intermediul Nokia Video Center, accesibil de pe cele mai recente modele Nokia.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/13042