Romtelecom reduce cu 50% tarifele pentru apelurile internationale efectuate catre orice tara din UE, SUA sau Canada, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Cu 0,0999 euro/minut (fara TVA) clientii business pot efectua, apeluri catre orice retea de telefonie fixa din zonele mentionate, dar si catre retelele de telefonie mobila din SUA si Canada.
"Am reconfigurat zonele internationale dupa criteriul geografic pentru a veni in ajutorul clientilor nostri carora le oferim unele dintre cele mai avantajoase tarife pe acest segment de pe piata. In plus, cei care inregistreaza un trafic mare pentru convorbirile pe international pot obtine tarife preferentiale, menite sa le faciliteze contactele cu partenerii sau clientii din afara tarii," a declarat George Makowski, director executiv comercial - segment business.
Clientii companii care doresc sa sune in retelele de telefonie mobila din tarile UE beneficiaza de tariful de 0,30 euro/minut (fara TVA). Tarifele aplicate pentru statele din Europa care nu apartin UE sunt de 0,22 euro/minut (fara TVA) pentru retelele de telefonie fixa, respectiv 0,35 euro/minut (fara TVA) pentru cele de telefonie mobila. Pentru alte zone ale lumii tariful variaza intre 0,12 si 0,90 euro/minut (fara TVA) - pentru telefonia fixa si 0,19 si 1 euro/minut (fara TVA) pentru retelele mobile.
In prezent, tarifarea pentru apelurile internationale este diferentiata in functie de una dintre urmatoarele zone geografice: Moldova; UE, SUA si Canada; restul Europei; Orientul Mijlociu si Australasia; Asia; Africa Centrala si America de Sud; restul lumii.
Redactia BankNews.ro