McDonald's Romania a inregistrat in primul semestru o crestere de peste 15% a cifrei de afaceri comparativ cu perioada similara din 2006 si analizeaza momentan posibilitatea deschiderii primei cafenele McCafe din tara, au declarat reprezentantii companiei.
"Avem in vedere lansarea conceptului McCafe si in Romania, insa nu putem preciza o data exacta. Momentan analizam factorii necesari deschiderii unei astfel de cafenele", au explicat reprezentantii McDonald's Romania. Acestia au adaugat ca McDonald's Romania a lansat servicii wireless prin care clientii restaurantelor sale vor putea sa "navigheze" pe internet, sa isi verifice mailul, sa descarce muzica sau sa se joace.
McDonald's Romania, filiala a McDonald's Corporation, opereaza peste 50 de restaurante in tara. Compania a anuntat la inceputul anului ca va incepe un proces de dezvoltare pe termen mediu si lung, prin extinderea lantului de restaurante, atat in orasele in care este deja prezent, cat si in altele din tara. Extinderea companiei McDonald's Romania se va realiza in functie de cresterea puterii de cumparare a romanilor, potrivit oficialilor companiei.
Lantul McDonald's este prezent in peste 100 de tari, prin mai mult de 30.000 de restaurante, avand aproximativ 447.000 de angajati in intreaga lume. McDonald's are peste 50 milioane de clienti, zilnic.
NewsIn