BankNews.ro - The Business Republic

FMI estimeaza o apreciere nominala a leului in viitor
Economie | Data Publicarii: 03-10-2007

Fondul Monetar International (FMI) se asteapta, pe termen mediu si lung ca leul sa se aprecieze nominal, intr-un scenariu similar cu monedele altor economii in tranzitie, daca se va mentine o inflatie joasa, a declarat seful misiunii FMI, Albert Jaeger.

"Nu prezicem evolutii pe termen scurt la ratele de schimb, pentru ca acestea depind de informatii noi. Asa ca nu putem sa stim acum care vor fi aceste noi informatii in cateva luni si schimbarea care va avea loc, dar pe termen mediu si lung, ne-am astepta ca o economie ca cea a Romaniei, in care va fi o crestere de recuperare si presupunand ca se mentine o inflatie scazuta, sa avem aceeasi apreciere nominala a valutei pe care am vazut-o in alte economii in tranzitie, dar aceasta este o perspectiva mai mult pe termen mediu si lung", a spus Jaeger.

El a evitat sa comenteze chestiuni legate de ceea ce el a numit incertitudini politice. "Exista incertitudini politice. Exista un mediu politic fragil, fara nici o indoiala, dar pentru noi, chestiunea mai importanta este sa avem un cadru de orientat pe un termen mediu, care va ajuta la disciplinarea strategiilor intr-un cadru in care exista incertitudini politice, gandindu-ne ca mai sunt cateva alegeri care vin".

Leul s-a apreciat treptat in prima parte a anului, astfel incat moneda nationala a reusit sa castige peste 24 bani (7,29%) fata de euro pana la 3,1112 lei/euro de la inceputul anului pana pe 2 iulie, dupa care leul a pierdut teren. Turbulentele din piata creditelor ipotecare americane s-au resimtit si pe piata valutara romaneasca, motiv pentru care leul s-a depreciat pana pe 21 septembrie cu peste 29 bani (9,36%) fata de moneda europeana pana la 3,4026 lei/euro.

In ultimele 12 luni, leul a castigat peste 18 bani (5,19%) pana la 3,3524 lei/euro, cat era cursul afisat de banca centrala pentru 2 octombrie 2007, de la 3,5361 lei/euro, cat era cursul de referinta in urma cu un an.

Institutul National de Statistica (INS) a anuntat o crestere a preturilor de consum in luna august cu 4,96% fata de perioada similara a lui 2006, respectiv de 0,86% fata de iulie.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) tinteste pentru sfarsitul acestui an un nivel al inflatiei de 4%, cu o fluctuatie acceptata de plus sau minus 1%. Ultimul raport pentru inflatie al bancii centrale prezentat la inceputul lunii august, estima o inflatie de 3,9% pentru 2007. Pentru sfarsitul lui 2008, BNR tinteste o inflatie de 3,8%, iar pentru 2009 de 3,5%.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/12914