Eximbank si Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala (JBIC) au incheiat un acord prin intermediul caruia faciliteaza exporturile companiilor romanesti pe piata japoneza, au anuntat miercuri bancile.
Acordul va facilita obtinerea informatiilor comerciale despre potentialii parteneri ai clientilor celor doua banci, dar si evolutia economica de pe piata respectiva, diminuand riscurile la care se expun agentii economici.
Eximbank si JBIC intentioneaza vor colabora pentru a identifica elementele de interes pentru clientii lor si isi vor asigura reciproc produse si servicii de finantare si garantare.
"Companiile romanesti si-au orientat in ultimii ani atentia spre piata Uniunii Europene, tocmai datorita proximitatii, valorilor culturale apropiate, cadrului legislativ asemanator in contextului procesului de armonizare si a gradului de siguranta crescut al operatiunilor comerciale", a declarat presedintele si directorul executiv Eximbank, Carmen Radu.
Presedintele Eximbank a mentionat ca demersul bancii romanesti de a semna un acord de cooperare cu JBIC s-a bazat in special pe faptul ca Japonia este a doua putere economica mondiala si are un potential de consum extrem de ridicat, avand in vedere populatia si nivelul de trai. Valoarea schimburilor comerciale a crescut constant, atingand anul trecut 763 milioane dolari, nivelul exporturilor este insa sub potential, a adaugat Carmen Radu.
"Desi in ultimii doi ani nu s-au explorat toate oportunitatile de afaceri comune, speram ca prin acest acord de cooperare sa marcam o noua era in dezvoltarea relatiilor intre bancile noastre si sa patrundem si in domenii neabordate pana in prezent. In contextul in care Romania a aderat la inceputul acestui an la Uniunea Europeana se asteapta o impulsionare a investitiilor, iar noi suntem nerabdatori sa contribuim la dezvoltarea afacerilor in tara dumneavoastra si la implementarea investitiilor directe din Japonia", a spus directorul executiv pentru Europa si Orientul Mijlociu, Kohei Nakanishi.
Eximbank are incheiate 52 acorduri de cooperare internationala. Strategia institutiei privind parteneriatele internationale presupune extinderea retelei de banci partenere cu scopul de a facilita contactele de afaceri dintre agentii economici romani si straini, obtinerea de informatii comerciale si accesul pe piete mai putin cunoscute mediului de afaceri din tara noastra.
JBIC este o institutie care desfasoara operatiuni de finantare si garantare cu scopul de a promova exporturile din Japonia, importurile si activitatile economice ale Japoniei in strainatate. Functia principala a bancii este de a sustine stabilitatea economica si sociala a Japoniei, dar si a tarilor in curs de dezvoltare din lume. La fel ca Eximbank, JBIC opereaza pe principiul de a nu concura cu institutiile financiare private, ci de a oferi servicii complementare celor existente pe piata financiara.
NewsIn