BankNews.ro - The Business Republic

OCDE critica performanta economica ''mediocra'' a Uniunii Europene
International | Data Publicarii: 20-09-2007

UE trebuie sa consolideze concurenta si sa renunte la reglementarea pietelor sale pentru a-si dinamiza performanta economica "mediocra" , in pofida unei ameliorari recente si a perspectivelor "favorabile" pe termen scurt, a apreciat OCDE intr-un studiu publicat joi, informeaza AFP. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), din care fac parte 30 de tari printre care cele mai bogate de pe planeta, a subliniat ca produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor din marile tari europene este "net inferior celui din statele cele mai performante" din OCDE.

"In noile state membre ale UE, venitul mediu nu reprezinta decat o treime din cel al Statelor Unite ale Americii", iar rata potentiala de crestere a PIB pe cap de locuitor, de 1,75%, este "modesta", precizeaza studiul.

Totusi, mai multe dintre aceste tari si-au imbunatatit politicile de protectie sociala, pensii si pe piata muncii, reforme care au dat roade.

Rata de ocupare a populatiei din cele 15 vechi membre UE este la cel mai ridicat nivel din ultimii mai bine de 20 de ani (65% la sfarsitul anului 2006). Totusi, in ansamblul UE, rata de ocupare a populatiei este mai scazuta fata de media mondiala si inferioara obiectivului de la Lisabona de 70% pentru intreaga Uniune.

Productia a crescut cu 3% anul trecut, iar cresterea productivitatii, care inregistrase un regres in timpul anilor '90 si in primii ani de dupa 2000, s-a redresat semnificativ in prezent. In 2006, UE a inregistrat pentru prima data dupa multi ani, cresteri ale productivitatii mai importante decat cele ale Statelor Unite.

Astfel, perspectivele economice pe termen scurt sunt favorabile, indica studiul, care insa fusese realizat inainte de criza creditelor cu risc din Statele Unite.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/12701