BankNews.ro - The Business Republic

Tendinta de depreciere a leului nu va fi de durata
Finante-Banci | Data Publicarii: 18-09-2007

Tendinta de depreciere a leului din ultimele zile nu va fi de durata si ar putea avea efecte in economie doar pe termen scurt, a declarat secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan. "Deprecierea leului este consecinta a faptului ca Romania a inceput sa fie conectata la ceea ce se intampla pe pietele internationale", a spus Parvan.

"Nu cred in ceea ce spun unii, cum ca leul s-a stabilizat depreciindu-se. Aceasta tendinta nu va fi de durata, si nici nu poate avea un impact major in economia romaneasca. Sigur, cei care au de facut plati in euro in aceste zile vor inregistra pierderi, iar cei care au de incasat, vor castiga. Dar aceasta depreciere nu va avea efecte decat daca este pe termen lung", a adaugat secretarul general al AOAR.

El considera ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) va interveni in piata, prin instrumentele pe care le are la indemana.

Luni, cumpararile masive de valuta efectuate de investitorii straini au apreciat euro pana la 3,3908 lei, la cursul BNR, peste nivelul de la finalul anului trecut, de 3,3817 lei, in conditiile in care evolutia leului face nota discordanta de a celorlalte monede din regiune.

Bancile cotau un euro la 3,3850-3,3880 lei in debutul sedintei valutare de marti, la un nivel apropiat de cel de luni seara, iar in primele doua ore de tranzactionare cotatia leului s-a mentinut in apropierea nivelului de 3,39 lei/euro, in lipsa unei volatilitati ridicate a pietei, potrivit dealerilor.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/12645