Administratorul de fonduri de pensii private AIG Fond de Pensii a incheiat un parteneriat cu a treia banca dupa active de pe piata romaneasca, Raiffeisen Bank Romania, in urma caruia aceasta va distribui prin unitatile sale pensiile private obligatorii ale AIG, au anuntat, miercuri, companiile.
Raiffeisen Bank Romania, care are o retea de peste 360 de sucursale si agentii, este de altfel si banca depozitar pentru fondul de pensii obligatoriu (pilonul II) AIG, administrat de AIG Fond de Pensii. Cele doua companii vor colabora pe cele doua planuri incepand cu 17 septembrie, data la care se da "startul" cursei pentru atragerea de clienti pe piata pensiilor private obligatorii, au mentionat oficialii companiilor.
"Dorim sa oferim clientilor nostri un serviciu in plus in locatiile noatre si posibilitatea de a opta pentru un fond de pensii administrat de o companie puternica si cu experienta vasta in domeniu", a declarat presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen.
Fondul de pensii pe pilonul II administrat de AIG are un grad moderat de risc, cu investitii in proportie de 70% in obligatiuni guvernamentale si neguvernamentale, titluri de stat si certificate de trezorerie. O cincime din active vor fi plasate in actiuni tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate din Romania sau din tari din Uniunea Europeana (UE) sau din Spatiul Economic European (care include tarile din UE plus Islanda, Liechtenstein si Norvegia). Restul de 10% din active vor fi investite in obligatiuni municipale emise in tari din Spatiul Economic European (SEE) si in valori mobiliare din tari din afara SEE, au precizat oficialii AIG.
"Acest parteneriat ne asigura cea mai puternica pozitie pe piata privind distributia pensiilor private prin intermediul institutiilor financiare", a spus directorul general al AIG Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma.
AIG Fond de Pensii are ca actionar majoritar compania AIG LIfe Asigurari Romania, detinuta de American Life Insurance Company (ALICO), membra a American International Group (AIG).
Grupul Raiffeisen Bank activeaza direct pe piata romaneasca a pensiilor private doar pe pilonul III (facultative), prin divizia de administrare de active - Raiffeisen Asset Management.
NewsIn