Pretul imobilelor, atat pretul locuintelor vechi cat si al constructiilor de lux, continua sa creasca in ritm ametitor. Se preconizeaza ca, in urmatorii ani, preturile imobilelor vor creste pana la o valoare de zece ori mai mare decat cea actuala. Adica, un imobil care costa azi 200.000 de mii euro in cativa ani va costa 2 milioane de euro.
Taxe si iar taxe
Intrarea in Uniunea Europeana a adus cu sine si o aliniere a preturilor locuintelor din Romania la standardele europene. Cresterea aceasta vine insotita de multe alte taxe si impozite pe care un investitor trebuie sa le suporte pentru a construi un imobil. Trebuie platite 15 taxe doar pentru a obtine o autorizatie de constructie. Pe langa aceste taxe mai trebuie platita mai nou si taxa de arhitectura sau taxa de timbru. Ea reprezinta pana la 0.5 la mie din valoarea investitiei.
Toate unitatile administratiei publice care elibereaza autorizatii de constructie trebuie sa estimeze valoarea acestui timbru arhitectural care se va adauga celorlalte costuri suportate de constructor." Taxa timbrului de arhitectura reprezinta 0,05% din valoarea oricarei investitii pentru care se solicita autorizatie de construire. Aceasta se calculeaza la Primarie si se achita in contul bancar indicat. Aceasta taxa se adauga celei pentru obtinerea autorizatiei de construire, sunt doua taxe diferite," informeaza Monica Marin, partner manager EuroMetropola.
Avocatul Mindroc G.L. Catalin, legal adviser al agentiei imobiliare City Expert spune in ce consta taxa de arhitectura sau taxa de timbru. "Conform noilor reglementari impuse de catre codul fiscal in ceea ce priveste impozitul datorat catre stat de contribuabil la vanzare sau cumparare s-a modificat creand o majorare a pretului imobilului la finalul vanzarii. Astfel, contribuabilul este obligat la vanzarea imobilului de orice natura sa plateasca catre stat un impozit care se calculeaza astfel:
a) pentru constructiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum si pentru terenurile de orice fel fara constructii, dobandite intr-un termen de pana la 3 ani inclusiv:
-3% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
-peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv;
b) pentru imobilele aratate mai sus dobandite la o data mai mare de 3 ani se calculeaza astfel:
- 2% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv ;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv.
Impozitele aratate mai sus nu se aplica in urmatoarele situatii:
-la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si constructiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legilor speciale( legea 18/1991, etc);
-la dobandirea dreptului de proprietate cu titlu de donatie intre rude si afini pana la gradul al III-lea inclusiv, precum si intre soti;
-pentru transmiterea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor acestuia cu titlu de mostenire nu se datoreaza impozitul prevazut la pct. a si b, daca succesiunea este dezbatuta si finalizata in termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. In situatia in care nu se finalizeaza procedura succesorala in termenul de 2 ani, mostenitorii datoreaza un impozit de 1% calculat la valoarea intregii mese succesorale.
Toate aceste taxe si impozite pe care un constructor trebuie sa le plateasca diminueaza substantial bugetul investitorilor iar acesti bani trebuie recuperati. Constructorul incearca sa-si obtina banii investiti in lucrarea respectiva prin cresterea preturilor proiectelor pe care le dezvolta. Acesti bani pana la urma sunt dati tot din buzunarul cumparatorului, intrebarea fiind, cat de mare este pretul pe care il mai poate suporta piata romaneasca si implicit cumparatorul in cauza? Mindroc G.L. Catalin, specialistul imobiliar de la City Expert, raspunde la aceasta intrebare. "Asa cum am aratat mai sus, pretul apartamentelor creste din cauza acestui impozit datorat catre stat, la care se mai adauga si onorariul notarului care nu este deloc de neglijat, fiecare notar avand onorarii diferite, dupa cum bine se stie.
O data cu acest impozit au crescut si taxele notariale care ajung cateodata la nivelul impozitului, rezultand sume impresionante.
De asemenea, trebuie luat in calcul si situatia in care imobilul este achizitionat prin intermediul unei agentii imobiliare care percepe un comision variabil de la 1% pana la 3%.
Dupa cum se poate observa, la pretul imobilului se mai adauga o valoare de aproape 5% din valoarea acestuia."
Asigurarea locuintelor, o afacere neprofitabila
Dupa ce am cumparat un imobil, fie ca vorbim de un apartament nou sau vechi, de lux sau middle-class, nu am scapat de plata taxelor. Pe langa pretul exorbitant la care se ridica in momentul de fata un apartament, trebuie sa platim si taxele de asigurare. O locuinta trebuie asigurata obligatoriu impotriva riscurilor de cutremur, de alunecari de teren sau inundatii. 8 milioane de case trebuie sa plateasca aceste taxe pana in 2008 in ciuda faptului ca nu toate risca sa fie "victimile" acestor calamitati. Este putin probabil ca un apartament de bloc din centrul unui oras mare sa fie distrus de o alunecare de teren sau o inundatie dar taxa de asigurare trebuie totusi platita. Riscul ca apartamentul in cauza sa fie" lovit "de o calamitate de acest gen este de 1%.
Considerand - prin absurd - ca un oras poate fi lovit de un dezastru biologic, statul se obliga sa plateasca 10.000 - 20.000 de euro pentru fiecare locuinta distrusa, o suma infima care nu permite nici macar platirea unei prime rate pentru achizitionarea unei noi locuinte, dat fiind faptul ca preturile pietei sunt de 10 ori mai mari. Insa neplata taxei de asigurare obligatorie se pedepseste conform legii cu amenzi ce pot ajunge pana la 500 de RON." Ideea necesitatii introducerii unei polite de asigurare obligatorie a locuintelor s-a accentuat in perioada in care Romania s-a confruntat cu adevarat cu dezastre naturale.
Este in avantajul proprietarilor ca macar o parte din valoarea imobilelor pe care le detin sa fie asigurata impotriva calamitatilor. Este adevarat ca o foarte mare parte dintre clientii asigurati nu vor fi nevoiti sa apeleze niciodata la aceasta polita, dar am vazut cu totii ca dezastrele pot aparea si in cele mai neasteptate locuri. Obligativitatea acesteia este intru totul justificata. Polita de asigurare obligatorie si-a demonstrat eficienta in tarile in care a fost adoptata", ne lamureste Monica Marin partner manager EuroMetropola.
"In opinia mea, mai spune avocatul Mindroc G.L. Catalin, specialistul imobiliar City Expert, obligatia impusa de catre guvern pentru asigurarea de locuinte este necesara si utila pentru ca marea majoritate de locuinte din Bucuresti si din restul tarii care au fost construite in perioada comunista, s-au degradat intr-o mare masura si eventualele evenimente, cum sunt cele de forta majora (inundatii, cutremure, incendii) ar scapa locatarii de cheltuieli privind reconstruirea, renovarea, consolidarea acestora.
Dupa cum se stie, la cumpararea unei locuinte prin intermediul unui credit ipotecar sau imobiliar, bancile nu acorda credit fara semnarea unei asigurari a locuintei. Aceeasi situatie se intampla si in cazul creditelor auto si a celor pentru nevoi personale.
Prin aceasta masura luata de catre guvern, se incearca mutarea responsabilitatii catre societatile de asigurari, scapand astfel de cheltuieli majore.
Totodata, si cetateanul scapa de dureri de cap asteptand banii de la stat pentru consolidari, renovari. Prin intermediul societatilor de asigurari, cetateanul dobandeste mai repede banii si se poate folosi de ei in termen util."
O persoana care doreste sa se asigure in cazul unei calamitati si care doreste sa primeasca de la stat o suma care sa depaseasca 10.000-20.000, trebuie sa plateasca in plus o alta taxa de asigurare care va fi calculata ca un procent din valoarea la care este estimat imobilul pe care il asigura.
Costul asigurarii se va calcula punand in ecuatie mai multi factori: anul cand a fost construita cladirea respectiva, locatia unde se afla situat imobilul, materialele de constructii folosite. Sa luam un exemplu: proprietarul unui apartament construit dupa 1977, un apartament ce are o valoare de reconstructie de 100.000 de mii de euro, daca doreste un pachet de asigurare cu toate acoperirile mentionate mai sus, trebuie sa scoata din buzunar peste 300 de euro anual, suma platibila in 4 transe anuale. Daca vorbim de un imobil ce valoreaza 250.000, suma scoasa din buzunar este mai mare, ridicandu-se la 800 euro.
In ziua de azi cumpararea si intretinerea unei locuinte aduce dupa sine tot mai multe taxe de platit. Sunt taxe ce apar ca ciupercile dupa ploaie si pentru care romanul se vede nevoit sa scoata tot mai multi bani din buzunar, de multe ori nemaifacand fata tuturor cheltuielilor. Va ajunge oare pentru tanara generatie un vis imposibil sa-si cumpere propria locuinta ?
Redactia BankNews.ro