BankNews.ro - The Business Republic

Ardaf a afisat afaceri in scadere cu o treime in primul semestru al acestui an
Afaceri | Data Publicarii: 01-09-2007

Compania de asigurari Ardaf a afisat prime brute subscrise in valoare de 80,63 milioane lei (25,72 milioane euro) in prima jumatate a acestui an, in scadere cu 34,13% fata de acelasi interval din 2006, pe fondul declinului afacerilor de asigurari generale, potrivit raportului financiar. Compania de asigurari Ardaf anuntase in primul semestru al anului trecut o valoare a primelor brute subscrise de 122,41 milioane lei.

Majorarea capitalului social cu 112,52 milioane lei in luna ianuarie a condus la o imbunatatile a activitatii companiei in ansamblu, a numarului de clienti si a veniturilor, se mentioneaza in raportul semestrial al companiei publicat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).  

Politele de asigurari de viata au contribuit cu prime brute subscrise in valoare de 1,92 milioane lei, cu 17,15% mai putin decat in acelasi interval din 2006, cand valoarea acestora era de 2,31 milioane lei. Primele brute subscrise din asigurari generale au fost de 78,71 milioane lei, cu 34,46% mai mici decat in primul semestru din 2006 cand acestea erau de 120,10 milioane lei. 

Compania de asigurari Ardaf si-a redus pierderile inregistrate in prima jumatate a acestui an la mai putin de jumatate (cu 56,4%) pana la 35,92 milioane lei (circa 11,5 milioane euro). In primele sase luni din 2006, compania inregistrase pierderi in valoare de 82,42 milioane lei.

Valoarea primelor subscrise in primul semestru din 2007 a fost de 80,93 milioane lei, in scadere fata de primul semestru al anului trecut de 34,01%, respectiv cu 41,72 milioane lei. Activele totale inregistrate in situatiile financiare pentru primul semestru din 2007 sunt de 224,6 milioane lei, in crestere cu 34,70% fata de anul anterior.

Ardaf a achitat in primul semestru al acestui an despagubiri pentru asigurarile generale de 76,19 milioane lei (24,31 milioane euro), in crestere cu 24,78% (15,13 milioane lei) fata de prima jumatate a anului trecut, se spune in raportul anual al consiliului de administratie.

La asigurarile generale, doua clase de asigurari detin 91,17% din totalul despagubirilor platite. Astfel, asigurarile de raspundere civila a autovehiculelor (raspundere civila auto obligatorie -RCA - si carte verde) au o pondere de 57,70%, in timp ce asigurarile de mijloace de transport terestru, altele decat cele feroviare, detin o pondere de 33,47%.

Ardaf are un capital social de 162,6 milioane lei. Compania Sabile Ltd, membra a grupului ceh PPF Investments, controleaza, in prezent, un pachet reprezentand circa 70,81% din actiunile societatii de asigurari Ardaf, in urma preluarii pachetelor detinute anterior de Tender SA si Daniel Voicu, persoana fizica. Raiffeisen Zentralbank AG Austria mai detine 7,67% din capitalul Ardaf.

Compania de asigurari Ardaf are o capitalizare de 243,88 milioane lei, conform cotatiei de 015 lei stabilita in data de 31 august pe BVB.

SC Asigurare Reasigurare Ardaf SA a fost infiintata in noiembrie 1992 si are sediul central in Cluj-Napoca. Reteaua teritoriala a companiei este formata dn peste 200 de agentii si puncte de lucru si 32 de sucursale. Ardaf ofera produse de asigurari de viata, asigurari de persoane altele decat cele de viata, de autovehicule, maritime si de transport, de aviatie, bunuri, raspundere civila, pierderi financiare din riscuri asigurate si raspundere civila auto (RCA).

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/12357