BankNews.ro - The Business Republic

Cel mai mare credit de consum: 20.000 de euro
Finante-Banci | Data Publicarii: 29-08-2007

Patru banci autohtone ofera credite de consum care pot ajunge pana la 20.000 de euro, noteaza Evenimentul Zilei. Doua dintre institutii isi lasa clientii sa ramburseze imprumuturile in zece ani, iar celelalte doua practica perioade de creditare mai scurte: de sapte, respectiv opt ani. Creditul de consum maxim a crescut de la cel mult 5.000 de euro, in urma cu trei-patru ani, de circa patru ori. Concomitent, perioada in care acestea trebuie rambursate s-a dublat, ajungand la zece ani.

Cele mai multe banci ofera credite de consum care pot fi rambursate in zece ani, dar nu imprumuta sume putin mai mici: 10.000 de euro sau 15.000 de euro.

Cele mai cerute credite

Creditele de consum au cel mai mare succes pe piata autohtona. Datoriile asumate de romani fata de banci in urma contractarii de credite de consum reprezentau aproape 80% din total. Ofertele bancilor, imbunatatite de la o zi la alta pentru a atrage un numar cat mai mare de clienti, nu fac altceva decat sa raspunda la cererea din piata.

Dobanzile anuale efective percepute de banci la credite de consum acordate in moneda europeana pe perioade de pana la zece ani se situeaza in intervalul 11%-21%. In cazul imprumuturilor contractate in moneda nationala, dobanzile efective sunt intre 13% si 24%.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/12307