BankNews.ro - The Business Republic

Altex estimeaza o cifra de afaceri de 350 milioane euro in 2008
Afaceri | Data Publicarii: 28-08-2007

Compania de retail Altex estimeaza ca va atinge la finele anului 2008 o cifra de afaceri de peste 350 milioane euro, iar in 2009 intentioneaza listarea companiei la bursa, a declarat, marti, presedintele companiei, Dan Ostahie. "In 2008 vom mai deschide zece magazine Altex Megastore si ne propunem sa atingem o cifra de afaceri de peste 350 mil euro fara TVA, precum si consolidarea cotei de piata. 2009 si 2010 vor fi anii in care ne asteptam la o crestere substantiala a pietei de profil, iar in 2009 Altex ar putea fi listat la bursa", a spun Dan Ostahie.

Pana la sfarsitul anului 2007 Altex intentioneaza sa mai deschida alte patru magazine Altex Megastore primul dintre ele urmand sa fie inaugurat luna viitoare la Ploiesti. De asemenea, in a doua parte a acestui an vor mai fi inaugurate patru magazine Media Galaxy la Tg. Mures, cu o suprafata de 3.500 metri patrati, la Cluj, in Polus Center, cu o suprafata de 4.000 metri patrati, la Iasi, in centrul comercial Felicia si in Cluj, in Iulius Mall, ambele pe o suprafata de 2.000 metri patrati.

Investitiile totale realizate de Altex in a doua jumatate din 2007 se vor ridica la aproximativ 15 milioane euro.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/12291