Agentia Romana de Consultanta (ARC) a acuzat Directia generala pentru IMM-uri, din cadrul ministerului de "incompetenta si prost management", pentru modul in care a gestionat derularea programului de investitii si cere evaluarea personalului, in perspectiva implementarii fondurilor europene.
Presedintele ARC, Laura Zainescu a declarat ca "exista si multa prostie dar si interese in modul de derulare a fondurilor programului". ARC a identificat zece probleme "grave" ale Ministerului IMM-urilor, Comertului, Turismului si Profesiilor Liberale (MIMMCTPL), care il acuza de modificarea procedurii de implementare a programului national de sustinere a investitiilor de doua ori in 20 zile lucratoare de la publicarea in Monitorul Oficial, lipsa specificatiilor clare de evaluare a punctajelor suplimentare de preselectie, lipsa transparentei decizionale precum si de "schimbarea regulilor in timpul jocului".
Zainescu a adaugat ca in perspectiva implementarii fondurilor europene, "este necesara o evaluare profesionala si psihologica a pesonalului ministerului care se va ocupa de banii europeni". Presedintele ARC a precizat ca va propune un proiect prin care sa se faca aceasta evaluare.
Directorul general al Directie pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, Jozsef Csaka a declarat pentru NewsIn ca nu intelege care este motivul acestui atac, "atata vreme cat am primit mesaje de apreciere de la firme si patronate. Noi am raspuns punctual la toate problemele ridicate de Agentia Romana de Consultanta. Totul a fost foarte transparent", a spus Csaka.
NewsIn