Au trecut vremurile in care locuinta era asociata cu caldura care emana din sanul familiei, cu pacea si linistea care ne cuprinde atunci cand pronuntam cuvantul "acasa". Demult, locuinta era un lucru firesc, o necesitate pentru bunul mers al vietii, pe care toata lumea si-o putea permite. Astazi, nu numai ca multi nu si-o permit, dar cei care reusesc sa-si cumpere una, nu o mai privesc drept locul in care isi vor petrece alaturi de familie intreaga viata, ci o privesc ca fiind o investitie pe termen lung, se arata intr-un comunicat de presa pe teme imobiliare remis BankNews.ro. Condamnabila sau nu, aceasta noua tendinta de permanenta evaluare a bunurilor proprii, mai ales a imobilelor, a rezultat in urma exploziei continue a preturilor pe piata imobiliara si a speculatiilor financiare care se fac pe seama acesteia.
Casa sau, dupa caz, apartamentul, a devenit, am putea spune, partenerul de afaceri cel mai de incredere deoarece creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca permit de ceva vreme proprietarilor sa-si mareasca semnificativ limita de indatorare, comparativ cu creditele obisnuite de consum. In concluzie, daca vrem un credit consistent de la banca, nu trebuie decat sa avem ca partener o locuinta. Cu cat aceasta este mai valoroasa, cu atat cresc sansele de a primi creditul, dar si de a inapoia suma datorata pe o perioada mult mai indelungata. Daca pentru un credit de consum clasic perioada maxima de rambursare este de 10, cel mult 15 ani, in cazul celor garantate cu ipoteca aceasta se extinde pana la 25-30 de ani, si ar putea sa mai creasca in viitor.
Pentru a afla cat de indicata este achizitionarea unui credit garantat cu ipoteca, am discutat cu cativa specialisti in imobiliare despre siguranta financiara pe care o confera o locuinta.
Apetitiul investitional al romanilor creste
"Imprumutul garantat cu ipoteca este avantajos pentru persoanele care nu dispun de un avans in momentul in care s-au hotarat sa faca o investitie. Acest tip de imprumut incepe sa dea batai de cap solicitantilor in momentul in care acestia nu mai au posibilitatea de a rambursa suma imprumutata, intrucat exista sanse foarte mari sa piarda locuinta in care au investit pana atunci.
Perspectiva romanilor asupra locuintei s-a schimbat radical in ultimii ani. In primul rand, interiorul apartamentelor din noile imobile ce se dezvolta acum in Bucuresti nu mai are nimic in comun cu sufocantele apartamente ridicate inainte de '89. Viata la bloc se traduce mai nou prin confort si spatiu. Odata cu aparitia acestor noi constructii s-a dezvoltat si apetitul investitional al romanilor, a caror putere de cumparare a crescut simtitor de la inceputul acestui an, stimulata si de bancile care se intrec prin oferte de creditare tot mai avantajoase. Locuinta poate fi considerata un partener de afaceri pentru investitorii care urmaresc profitul pe termen lung, intrucat investitia se amortizeaza intr-un timp mai indelungat. Cu toate acestea, veniturile obtinute din inchirierea unei locuinte nu sunt deloc de neglijat. Urmarind evolutia preturilor apartamentelor din ultimii 5 ani, achizitionarea unei locuinte este o investitie sigura si profitabila", a declarat Monica Marin, Partener Manager al companiei imobiliare EuroMetropola.
In ultimii ani, odata cu dezvoltarea puternica a sectorului imobiliar, cat si a celui bancar, si pe masura ce dobanzile au scazut din ce in ce mai mult, casele romanilor au incetat sa mai reprezinte, la fel ca inainte, doar cativa pereti in care sa isi duca zilele. Creditele garantate cu ipoteca pot aduce bani pentru distractie si, mai ales pentru intrarea in afaceri. O locuinta confera o anumita stabilitate financiara. Trebuie doar sa avem curajul sa folosim util aceasta informatie si sa profitam pe cat posibil de faptul ca in zilele noastre o casa reprezinta un punct de plecare pentru inca o casa, pentru o masina sau pentru finantarea unei afaceri.
"Bineinteles ca exista si dezavantaje si limitari. Riscul de a ramane in strada nu este deloc de neglijat, insa asta nu se poate intampla decat daca in prealabil nu a existat o evaluare realista a posibilitatilor de rambursare a creditului, facuta chiar de cel care se imprumuta. Acest tip de imprumut poate fi folosit cu succes, in afara de destinatiile la care se gandeste toata lumea (vacante, cheltuieli de tot felul sau refinantarea altor credite) si pentru pornirea unor afaceri, avand in vedere ca permite accesul la sume mari. Am avut foarte multi clienti care isi cumparau o casa noua si o achitau cu banii dintr-un imprumut garantat cu vechea locuinta. Important e sa ai in proprietate o casa sau un teren care sa fie valoroase. Cu acestea se poate obtine usor un credit mare care deschide calea pentru noi oportunitati, mai ales de afaceri, dupa cum am mai spus. Daca afacerea pornita din banii imprumutati va fi profitabila, atunci si suma datorata va fi rambursata mai sigur si mai repede. Deci, avand in vedere evolutia preturilor pe piata imobiliara, locuinta este cu siguranta un partener de nadejde pentru crearea de noi oportunitati financiare", a declarat Eugen Paternic, General Manager al companiei imobiliare City Expert.
Dupa cum am observat, traditionalul credit de nevoi personale s-a diversificat. Cate banci, atatea limite de creditare. Apar tot mai multe credite nenominalizate garantate cu ipoteca pe un imobil sau masina. Pentru cei care detin deja o proprietate, acest tip de credit este practic o alternativa la creditul ipotecar. Este cert faptul ca piata imobiliara romaneasca, care este intr-o continua dezvoltare, a obligat si bancile sa modifice, in sensul de a imbunatati, conditiile de acordare a creditelor.
Redactia BankNews.ro