BankNews.ro - The Business Republic

Guvernul asigura finantare totala sau partiala firmelor care promoveaza turismul
Turism | Data Publicarii: 26-07-2007

Ministerul turismului asigura finantarea integrala pentru studiile de dezvoltare a turismului, publicitate si relatii publice, precum si cofinantare de pana la 50% a programelor de formare profesionala a adultilor si imbunatatirea calitatii serviciilor, prin intermediul a doua program de promovare. Guvernul a aprobat, miercuri, doua programe: Programul anual de marketing si promovare turistica si Programul anual de dezvoltare a produselor turistice.

Prin Programul anual de marketing si promovare turistica, Ministerul pentru IMM-uri, Conert, Turism si Profesii Liberale va putea sustine financiar publicitatea in mass media paneuropeana, nationala si locala, sub forma de cataloage, brosuri si pliante, postere si foi volante, materiale tiparite expediate prin posta, panouri, postere, foto, diapozitive, internet, materiale audio-vizuale, CD-uri, casete, filme, DVD-uri.

De asemenea, promovarea va putea fi facuta si prin intermediul unor emisiuni televizate, marketing direct, precum si participarea la targuri, expozitii si manifestari turistice interne si internationale, organizarea de vizite de documentare pentru reprezentantii mass media, agenti, tour operatori, organizarea de actiuni itinerante de promovare, road show-uri in tara si in strainatate.

Programul anual de dezvoltare a produselor turistice urmareste sustinerea turismului intern in vederea imbunatatirii circulatiei turistice, in paralel cu conservarea patrimoniului natural si cultural.

"Mai exact, se vor finanta integral studiile privind dezvoltarea turismului, programele de educare si dezvoltare privind turismul durabil, programe pentru sustinerea formarii specialistilor pentru Centrele de Informare Turistica. Totodata se vor cofinanta in proportie de pana la 50% programele de formare profesionala a adultilor din/si pentru sectorul turistic, programele pentru imbunatatirea calitatii serviciilor in turism sau materiale educative pentru parcuri nationale si naturale", se precizeaza intr-un comunicat al Guvernului.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/11901