Conform Eurostat, Biroul de statistica al Uniunii Europene, economia Romaniei a crescut in primul trimestru al acestui an cu 5,8%. Datele sunt sub nivelul anuntat de Institutul National de Statistica in luna iunie, diferenta fiind generata de utilizarea unei alte metodologii. Potrivit datelor INS, Produsul Intern Brut a crescut cu 6% in termeni reali, in primul trimestru, comparativ cu 6,9% in perioada similara din 2006.
Avansul economic de 5,8% plaseaza Romania pe locul 11 in UE, in functie de acest indicator. La nivelul celor 27 de state membre UE, cresterea economica s-a plasat la 3,3%, in raport cu trimestrul corespunzator din 2006. Cea mai rapida dezvoltare din blocul comunitar a fost raportata de Letonia, de 11,2%, urmata de Estonia - 9,8%, Slovacia - 9% si Lituania - 8%, in vreme ce Franta a inregistrat cel mai lent avans, de 1,9%.
Antena3