BankNews.ro - The Business Republic

Avanpremiera la reduceri
Afaceri | Data Publicarii: 07-07-2007

Magazinele au scos la inaintare preturi cu pana la 60% mai mici, in limita stocului disponibil, asteptand perioada legala de solduri, noteaza Evenimentul Zilei. Vitrinele marilor firme sunt pline de oferte care atrag clientii dornici de cumparaturi. Astfel, preturile au scazut cu 10% pana la 60%, iar vanzarile magazinelor au crescut considerabil in aceasta perioada. Cumparatorii sunt foarte incantati de ofertele promotionale.

Asadar, pasionatii de shopping sau cei care au asteptat indelung sa scada preturile vor fi pusi in fata unor zile lungi de umblat prin magazine, in cautarea celei mai avantajoase promotii.

1+1 gratis...

In reprezentantele Kenvelo si Lee Cooper, amatorii de haine mai sport se pot bucura de ofertele promotionale, care vor fi valabile pana la 31 iulie. La Kenvelo, preturile sunt cu pana la 60% mai mici. Astfel, tricourile de 44,49 lei sunt acum 29,90 lei.

Pantalonii barbatesti, la mare cautare, costau initial 54,90 lei, iar acum sunt 44,90 lei. Diferenta dintre pretul vechi si cel nou atrage cel mai mult la costumele de baie, care au ajuns de la 149 la 54,9 lei.

Si la Lee Cooper clientii se pot bucura de noua promotie care se va termina la sfarsitul acestei luni. Puteti cumpara orice produs din magazin, mai putin blugii lungi, si primiti un produs gratuit.

Trebuie sa fiti atenti insa pentru ca il veti plati pe cel mai scump dintre ele. Dar nici jeans-ii lungi nu raman nebagati in seama de perioada de promotie: puteti cumpara doua perechi cu 400 de lei.

Costumele de baie din acest magazin s-au epuizat in doar cateva zile deoarece au avut un pret foarte avantajos: 40 de lei.  Si daca nu vreti doar haine vara asta, la Samsonite, o valiza cumparata va aduce inca una gratuit.

...sau 2+1 gratis

"Cumperi doua produse si primesti unul gratis", aceasta este promotia de la Leonardo. Si aici, clientii erau foarte multumiti de oferta. "Am cumparat incaltaminte pentru mine si sotie, dar si pentru copil", spune Marius Dumitrescu,  care a iesit la cumparaturi cu familia in magazinul de pe I.C. Bratianu.

Tot la incaltaminte fac reduceri si cei de la Batta. Aici, preturile sunt cu 30a mai mici decat pana acum. Nici Tosca Blu, magazin din complexul comercial Feeria-Baneasa, nu lasa garda jos in aceasta perioada.

Aici, posetele au scazut de la 459 la 349 de lei, iar balerinii din piele costa acum 169 de lei de la  249. La Terranova, tricourile costa in prezent 19,9 lei - de la 24,9, sau 24,9 lei, fata de 34,9 lei cat costau acum o saptamana.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/11607