Eximbank si ING Bank Romania au incheiat un acord de colaborare pentru sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), prin care Eximbank va compensa partial dobana pentru clientii IMM ai ING Bank Romania, au anuntat, miercuri bancile. Acordul faciliteaza IMM-urilor contractarea de credite in lei de la ING Bank cu dobanzi mai scazute.
"Dorim ca acest parteneriat sa fie un instrument activ care sa permita extinderea suportului acordat IMM-urilor in accesarea fondurilor structurale", a declarat directorul general al ING Bank Romania, Misu Negritoiu.
Negritoiu a mai spus ca, astfel, banca va putea extinde finantarile catre IMM-urile dinamice, dar care nu au suficiente garantii eligibile pentru fondurile de care au nevoie.
"Toate produsele oferite de Eximbank asigura cresterea competitivitatii agentilor economici romani si posibilitatea ca acesteia sa concureze pe pietele externe cu sanse egale si sa poata beneficia de aceleasi mecanisme de sustinere oferite de institutiile similare din celelalte tari membre ale Uniunii Europene", a adaugat presedintele Eximbank Romania, Carmen Radu.
Proiectele vizate sunt cele pentru cresterea competitivitatii si retehnologizarea IMM-urilor in acord cu standardele europene, au mai spus reprezentantii celor doua banci.
ING Bank Romania ofera IMM-urilor credite pentru cofinantarea si prefinantarea proiectelor eligibile care implica fonduri strucuturale si asigura totodata consultanta privind structura optima de finantare.
Eximbank ofera si scrisori de garantie, prin care se obliga sa plateasca catre ING Bank Romania pana la 80% din valoarea creditului nerambursat de clientul sau.
ING Bank Romania, sucursala locala a grupului financiar olandez ING, avea la finalul lunii martie 309.000 clienti si o cota de piata de 5% pe segmentul de conturi curente si de economii. Reteaua bancii in Romania a ajuns la 114 unitati la finalul lunii martie, sumele atrase de la clienti in conturi curente si de economii au ajuns la 680 milioane euro, iar imprumuturile de retail (populatie si firme mici) au crescut cu 30% in primul trimestru pana la 180 milioane euro.
Pana in prezent, Eximbank a semnat acorduri cu mai multe banci comerciale, intre care BRD - SocGen, Carpatica, Romexterra, Bancpost, Banca Transilvania, Banca Comerciala Romana, Libra Bank, Finansbank (actualmente Credit Europe Bank), HVB Tiriac Bank si CR Firenze.
NewsIn