BankNews.ro - The Business Republic

Cele mai rentabile investitii raman in imobiliare
Imobiliare | Data Publicarii: 11-06-2007

Investitiile in terenuri si imobile raman printre cele mai rentabile si in urmatorii patru- cinci ani. Expertii sustin ca preturile acestora vor continua sa creasca cu o medie de 30%, iar in zonele mai putin dezvoltate preturile se vor dubla. Zone considerate in trecut ca fiind neatractive, Bucurestii Noi, Chitila, Gara Obor, Salajan, Rahova si chiar Ferentari, pot sa ofere potential mare pentru dezvoltare, cel putin asa arata un studiu al companiei imobiliare Colliers.

"In mod cert cele mai mari profituri vor fi obtinute din tranzactiile cu terenuri. Iar aceasta situatie aceasta crestere va mai continua in opinia mea 4-5 ani de zile", sustine Radu Zilisteanu, expert in imobiliare. Odata cu scurgerea timpului in Bucuresti sunt tot mai putine terenuri de vanzare iar cererea este tot mai mare... ceea ce va duce la o crestere continua a pretului pe matru patrat.

Pentru cei care vor sa cumpere o locuinta studiul aduce o veste buna. Anul acesta oferta va fi mult mai mare. Noile proiecte destinate clasei de mijloc vor avea drept locatii cartierele traditionale de apartamente din diferite zone. Cele mai scumpe terenuri sunt cele destinate cladirilor rezidentiale si de birouri, in zona de nord si centrala. Pot ajunge la 3.000 de euro pe metru patrat. Terenurile destinate dezvoltarilor industriale raman cele mai ieftine, preturile fiind cuprinse intre 150 de euro pe metru patrat in zona de nord a Bucurestiului si 60 de euro pe metru patrat in zona de sud. In perioada 2005-2006 au fost lansate pe piata 22 proiecte de locuinte iar 6000 de locuinte vor fi livrate pe piata in 2007 si 2008.

Antena3

http://www.banknews.ro/stire/11177