Xerox a dezvoltat o cerneala invizibila care devine luminiscenta sub lampile cu lumina ultravioleta si care, spre deosebire de cernelurile fluorescente de pana acum, poate fi folosita de imprimantele actuale, pentru a putea personaliza sau securiza documentele imprimate, relateaza vnunet.com.
"Aceasta tehnologie este diferita de cea a cernelei fluorescente traditionale. Este o combinatie de substante din cartusele de toner, care reactioneaza cu anumiti compusi din interiorul hartiei pentru a obtine un efect similar cernelei fluorescente", a declarat unul din inventatorii tehnologiei, cercetatorul Reiner Eschbach din cadrul Xerox Innovation Group.
"Acest lucru inseamna ca o imprimanta cu patru culori poate printa un document obisnuit si in acelasi timp il poate individualiza cu informatii fluorescente de identificare", a afirmat Eschbach.
Potrivit cercetatorilor Xerox, este pentru prima data cand sectorul de afaceri are acces la o tehnologie similara la pret scazut.
Compania Xerox a afisat un profit de 233 milioane dolari, respectiv 24 centi/actiune, in crestere fata de 200 milioane dolari, adica 20 centi/actiune, care reprezinta castigul companiei din perioada echivalenta din 2006.
Xerox Innovation Group desfasoara cercetari in domeniile tiparului color, computerului, imaginii digitale, proceselor de lucru, sistemelor electromecanice, materialelor inovatoare, precum si ale altor discipline legate direct de experienta Xerox in managementul imprimarii si al documentelor.
NewsIn