BankNews.ro - The Business Republic

Creditul face furori in zonele sarace
Finante-Banci | Data Publicarii: 29-05-2007

Zone cu venituri mici pe cap de locuitor, precum judetul Botosani, au inregistrat dublari ale creditarii in ultimul an, noteaza Cotidianul. Creditul neguvernamental creste agresiv in zonele sarace ale Romaniei. Aflate pina acum pe ultimele locuri din punctul de vedere al intermedierii financiar, judete precum Botosani, Calarasi, Tulcea sau Giurgiu au inregistrat cresteri semnificative in ceea ce priveste creditarea.

Unul dintre motivele pentru care judetul Botosani, de exemplu, a consemnat cresteri de peste 100% ale valorii creditelor acordate in ultimul an se poate regasi atit in nivelul scazut de la care au pornit, cit si in dezvoltarea agresiva a retelelor bancare. Daca pina acum in orase precum Giurgiu de exemplu nu gaseam decit cele mai importante doua, trei banci din sistem, incepind cu jumatatea anului 2006 in aceste orase mici au ajuns si banci precum Volksbank, Piraeus sau Romexterra.

La polul opus al cresterii creditarii se afla zonele pina acum "fruntase" precum Bucuresti si Constanta. Sint si judete care si-au pastrat locurile codase atit ca volum al creditului, cit si ca rata de crestere. In aceasta postura se gaseste judetul Ialomita, cu un avans al creditarii de numai 27%, de aproape doua ori sub media tarii.

Campion absolut al cresterii indatorarii este judetul Botosani, potrivit raportului asupra comportamentului financiar al populatiei realizat de Banca Nationala a Romaniei. Valoarea creditelor acordate in acest judet a crescut de mai mult de doua ori in perioada februarie 2006-februarie 2007. Botosanenii au preferat, asemeni majoritatii romanilor, creditele in lei care au crescut cu 102% fata de numai 67,3% cit a fost avansul creditului in valuta. Situatia pare insa paradoxala in contextul in care leul s-a apreciat constant fata de euro, lucru care a facut creditul in moneda locala sa fie mai scump. In judetul Botosani, venitul mediu pe cap de locuitor este semnificativ mai scazut decit in restul tarii ajungind la numai 201 euro. Prin comparatie, in Capitala se cistiga in medie aproximativ 325 de euro pe cap de locuitor.

Integral in Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/10978