Proiectele de armonizare a pietei financiare din Uniunea Europeana pot da batai de cap bancherilor de pe plaiurile mioritice. O prevedere extrem de importanta va fi cea prin care sunt interzise comisionarile rambursarilor anticipate pentru credite mai mici de 10.000 euro.
Cum ponderea atat valorica dar mai ales numerica a acetui tip de imprumut de credit personal e mare in Romania, e de presupus ca odata cu schimbarea regulilor jocului profiturile bancilor sa fie serios zdruncinate. Nu de alta dar concurenta mare, stimulata de aceeasi directiva europeana nu le va permite sa scumpeasca creditele. Totusi, aplicarea acestei prevederi va depinde de fiecare tara.
Astfel, cetatenii Uniunii Europene vor obtine credite personale in afara tarilor de origine mai usor decat in prezent, potrivit unui proiect aprobat de ministrii Industriei, din statele membre. Propunerea va fi trimisa Parlamentului European, care are drept egal de decizie impreuna cu statele membre.
Potrivit proiectului aprobat anterior de Comisia Europeana, cetatenii Uniunii vor putea obtine mai usor imprumuturi de pana la 100.000 euro oriunde pe teritoriul UE, iar companiile de creditare vor putea opera in toate statele membre.
Integral in Curentul