BankNews.ro - The Business Republic

Intretinera unei proprietati de lux ar putea costa milioane de euro
Imobiliare | Data Publicarii: 19-05-2007

Luxul nu mai este o forma de a te diferentia de ceilalti, ci de a-ti demonstra apartenenta la un grup. Posesiunile foarte confortabile, precum si imprejurimile deosebite nu mai sunt suficiente. Luxul trebuie sa inoveze in permanenta, sa ofere un pachet complet spre a satisface nu numai nevoile cumparatorilor, ci si orgoliul inerent unei asemenea investitii, sunt de parere reprezentantii companiei de consultanta imobiliara Regatta. Tot acestia spun ca pentru a detine o astfel de proprietate trebuie sa platesti sute de mii si chiar milioane de euro.

Piata imobiliara de lux este supusa schimbarii. Locatia ultracentrala si suprafetele mari nu mai reprezinta singurele repere de incadrare in aceasta categorie.

"Oamenii cu venituri foarte mari, atat cetateni romani, cat si straini sunt interesati de achizitionarea unor proprietati de lux, vile cu valori de unu si peste un milion de euro. De obicei sunt persoane care au depasit varsta de 50 de ani, insa pot fi si mai tineri daca fac achizitia in scop de investitii. Aceste persoane, indiferent de varsta, doresc standarde inalte, fie pentru propriul confort, fie pentru a-si sustine imaginea. Sunt oameni care au pretentii foarte mari si nu se grabesc sa cumpere, preferand sa analizeze atent inainte fiecare oferta," sustine Sorin Lacusta, director proiecte rezidentiale, Regatta.

Proprietatea trebuie sa beneficieze in primul rind de o locatie foarte buna si de vecinatati pe masura. Aceste lucruri se stiu deja. Acum, finisajele de top si suprafetele foarte mari atarna tot mai greu in compararea ofertelor.

"Vanzarea unei asemenea proprietati nu se face ultra rapid. Sunt necesare cel putin trei luni de promovare pentru obtinerea unui pret realist. Daca proprietarul doreste sa vanda o vila de lux este recomandabil sa nu o vanda imediat, deoarece exista riscul ca aceasta sa fie cautata de oportunisti, fara a i se aprecia valoarea reala," mai spune Sorin Lacusta, director proiecte rezidentiale, Regatta.

Cat priveste negocierile, acestea dureaza circa doua saptamani. Preturile proprietatilor de lux din Capitala sunt comparabile cu cele din zona europeana si est-europeana. Totusi, la noi, inca sunt subapreciate cladirile in locatii deosebite, cu valoare arhitecturala sau istorica.

Penthouse-urile sunt alte proprietati de lux, extrem de ravnite pe piata bucuresteana actuala. Potrivit studiilor de piata, majoritatea proiectelor noi includ penthouse-uri. Asta pentru ca s-a constatat o cerere considerabila pentru acest tip de apartamente cu terase mari si vedere panoramica.

Locatia, suprafata, facilitatile si standardul locuirii sunt principalele elemente de stabilire a pretului. La modul general, metrul patrat construit poate costa de la 1.200 de euro, pana la 4.000 de euro. Asta face ca un penthouse din Capitala sa se vanda in prezent cu preturi pornind de la 500.000 de euro si pana la 2 milioane de euro.

The Money Channel

http://www.banknews.ro/stire/10813