BankNews.ro - The Business Republic

600 de lei pe luna pe mancare si igiena
Economie | Data Publicarii: 17-05-2007

Produsele proaspete reprezinta 56% din cumparaturile uzuale, noteaza Cotidianul. Consumatorii romani au alocat anul trecut, in medie, 613 lei pe luna pentru produsele alimentare, de bacanie si de ingrijire personala, cu 7% peste nivelul din 2005, arata studiul ShopperTrends realizat de compania de cercetare de piata Nielsen. Potrivit studiului, peste jumatate din suma lunara alocata cheltuielilor din gospodarie merge pe produse proaspete. "Indicele (56%) este unul dintre cele mai mari din regiune", afirma specialistii firmei de cercetare.

Totodata, suma repartizata lunar pentru mincare si pentru alte produse de stricta necesitate este usor mai ridicata in Bucuresti, comparativ cu alte orase mari, ajungind la 634 lei pentru o gospodarie.

In ceea ce priveste locul preferat de cumparaturi, 73% dintre romani aleg unitatile din comertul modern pentru produsele alimentare de baza, 65% dintre ei cumpara mezeluri din aceleasi locuri, procent egal cu cel al romanilor care cumpara carne proaspata din hipemarketuri sau din supermarketuri.

Studiul a fost realizat in luna noiembrie in orase cu peste 200.000 de locuitori, pe un esantion de 1.100 de respondenti, cu virste intre 15 si 65 de ani.

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/10767