Primavara aceasta bancile au iesit la agatat clienti printr-o metoda des intalnita, in ultimul timp, pe piata romaneasca. Mare atentie insa la aceste promotii, pentru ca ele dureaza o perioada limitata, de pana la 6 luni, urmand apoi sa platiti creditul la adevarata lui valoare. In acest sens, avem doua exemple de credite imobiliare lansate sub forma unei promotii.
Piraeus Bank aduce Creditul de Casa Noua, un produs se adreseaza persoanelor care au nevoie de finantare pentru achizitionarea unei locuinte, dar si celor care doresc refinantarea unui credit aflat in derulare la o alta banca. Clientul nu va plati dobanda timp de 6 luni, ulterior dobanda se va aplica, si se va revizui din trei in trei luni, in functie de indicii de referinta. In prezent dobanda ajunge la 11,76%.
HVB Tiriac si Unicredit Romania deruleaza o campanie de promovare a unor credite mentionand dobanzi promotionale de 3,95% pentru creditul cu garantii in euro, si 4,95% pentru creditul in lei. Aceasta promotie dureaza tot 6 luni, ulterior aplicandu-se dobanda standard.
Curentul