BankNews.ro - The Business Republic

Reteaua Raiffeisen Bank Romania a ajuns la 308 de unitati
Finante-Banci | Data Publicarii: 07-05-2007

Raiffeisen Bank Romania a deschis luni zece noi agentii la Braila, Pitesti, Ramnicu Valcea, Fetesti, Moreni, Moinesti, Sinaia si Bucuresti si a ajuns la o retea de 300 de unitati in toata tara, au anuntat luni, reprezentantii bancii. Banca avea o retea de 265 de unitati la sfarsitul anului trecut si a anuntat ca, in acest an, intentioneaza sa deschida peste 100 de noi agentii.

"Raiffeisen Bank a restructurat complet, in perioada 2002 - 2005, reteaua de unitati pe care a preluat-o de la Banca Agricola. Am modernizat si am relocat intreaga retea de unitati, am deschis circa 120 agentii si am inchis alte aproximativ 40", a declarat vicepresedintele bancii, responsabil al departamentului de retail banking, Razvan Munteanu.

El a mai spus ca, in 2006, banca a intrat intr-o noua etapa de dezvoltare a retelei, in care se concentreaza pe extinderea retelei si pe construirea de unitati specializate cum ar fi cele de corporate, retail si centre ipotecare.

Raiffeisen Bank Romania are peste 130.000 clienti firme mici si mijlocii (IMM), in timp ce volumul de credite acordate acestui segment a crescut cu peste 40% la sfarsitul anului trecut, fata de decembrie 2005, iar depozitele au crescut cu peste 43% in aceeasi perioada. Banca detinea active de 13,8 miliarde lei (4,09 miliarde euro) la finalul lui 2006 si controla 8,03% din piata bancara romaneasca, dupa cum arata datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/10561