Grupul financiar-bancar italian UniCredit ar putea face o oferta de preluare a grupului bancar francez Societe Generale (SocGen), au declarat vineri surse financiare pentru Reuters. "Informatiile anterioare au un fundament, eixsta o astfel de posibilitate, dar nu pare foarte apropiata", a spus, sub anonimat, una dintre surse, referindu-se la stirile privind un interes al bancii italiene fata de SocGen, potrivit Reuters.
Cotatia ambelor banci a crescut pe pietele bursiere dupa ce agentia de stiri Dow Jones a afirmat ca reprezentantii ai celor doua banci ar fi in negocieri privitoare la o fuziune a SocGen cu UniCredit.
Societe Generale neaga zvonurile privind o posibila fuziune cu UniCredit
Grupul financiar francez Societe Generale (SocGen) a negat vineri ca ar purta discutii privitoare la o fuziune cu banca italiana UniCredit, dupa ce surse financiare citate de Reuters au spus ca banca italiana ar putea face o oferta de preluare a SocGen, relateaza Reuters.
"Societe Generale vrea sa clarifice faptul ca nu poarta negocieri de aceasta natura in prezent", se spune intr-un comunicat al institutiei, citat de Reuters.
Grupul financiar francez a dat acest comunicat deoarece zvonurile de pe piata in legatura cu cele doua banci s-au intensificat in timpul zilei. Speculatiile au dus la cresterea cotatiei actiunilor ambelor banci, fapt care a influentat negativ alte grupuri financiare. Indicele european DJ Stoxx pentru sectorul bancar a crescut cu peste 2%, mentioneaza Reuters.
Fuziunea celor doua banci ar crea un nou gigant bancar european, cu o valoare totala de piata de aproximativ 150 de miliarde de euro.
NewsIn