Unul dintre marile lipsuri pe care le are, in prezent, Bucurestiul este absenta unei strategii de dezvoltare in turism, ceea ce il situeaza pe undeva, prin coada clasamentului, intre capitalele europene cu potential turistic.
"Numarul romanilor care au vizitat, in perioada Pastelui, marile capitale europene a crescut cu aproximativ 30% fata de perioada similara a anului trceut. Printre orasele preferate s-au aflat Paris, Roma, Viena, Praga si Londra, urmate de Madrid si Budapesta", a declarat Ciprian Enea, reprezentant unei companii de turism. Potrivit acestuia, Bucurestiul nu este o capitala cautata de turistii straini, pentru ca nu este considerat un oras turistic, cu atat mai putin in perioada unor sarbatori religioase. Principalele cauze sunt absenta unui plan de dezvoltare turistica in zona si investitorii care intarzie sa apara.
"Bucurestiul nu este pregatit sa concureze ce celelalte orase europene din punct de vedere turistic. Capitala Romaniei nu are o identitate. Nu exista un centru de informare pentru straini si nici materiale promotionale", ne-a declarat Traian Badulescu, purtator de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). In opinia reprezentantului ANAT, o alta problema o reprezinta inexistenta unei sistematizari din punct de vedere al circuitelor, a unui tur special organizat de primarie. "Nu se pot face decat circuitele clasice, care includ Muzeul Satului, Muzeul Taranului Roman, Muzeul de Arta si de Istorie, Palatul Parlamentului", a precizat Badulescu. In plus, celelalte capitale ofera turistilor straini un card de reduceri, care le permite sa cumpere la preturi reduse.
In ceea ce priveste pretul platit de un turist pentru a vizita Bucurestiul, acesta se situeaza intre 80 si 100 de euro pe zi, cazare la trei stele, transport si masa, a adaugat purtatorul de cuvant al ANAT. Cat despre incasarile pe care agentiile de turism le-au avut la vanzarea pachetelor pentru destinatiile externe, in aceasta perioada, acestea au fost de 5 - 6 milioane de euro.
Integral in Gardianul