Banca Transilvania, parteneriat pentru sustinerea Via Transilvanica
Data publicarii: 30-03-2023 | MediuBanca Transilvania susține Via Transilvanica, încheind în acest sens un parteneriat strategic cu Tășuleasca Social, parteneriat care se întinde pe o perioadă de trei ani. Astfel, instituția bancară își va oferi suportul prin acțiuni de voluntariat, promovare dar și prin contribuții financiare.
Proiectul Via Transilvanica - Drumul care unește, se adresează celor care își doresc să descopere locuri și comunități, obiective culturale și istorice prin intermediul activității de mișcare în aer liber. Traseul este unul cu adevărat remarcabil, peste 1400 de kilometri care unesc țara pe diagonală, de la Putna și Până la Drobeta Turnu-Severin, trecând prin județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin. Traseul poate fi parcurs în orice anotimp, integral sau parțial, pe jos, cu bicicleta sau călare.
„Pentru noi, Via Transilvanica este un proiect de țară, un proiect în care ne regăsim perfect, pentru că întreg proiectul vorbește despre România, la fel ca BT. Ne dă ocazia să facem și mai mult pentru țara noastră, să contribuim la formarea unei comunități atașate de natură și la dezvoltarea comunităților prin care trece. Acesta unește România, reinventează turismul, este despre curaj, mobilizare, generozitate și sustenabilitate” - afirmă Ӧmer Tetik, director general, Banca Transilvania.
„Acum, după realizarea primului traseu de lungă distanță din România, care a devenit o infrastructură națională de 1.400 kilometri, suntem foarte bucuroși să-i avem din nou parteneri pe Banca Transilvania, pentru a-l putea îngriji și a-l face sustenabil. Calitatea și siguranța traseului sunt prioritățile noastre în următorii trei ani, iar pentru a asigura acest lucru pentru cei care-l vor folosi, este nevoie de un partener de lungă distanță.” - declară Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
Banca Transilvania colaborează deja cu Asociația Tășuleasa Social de mai bine de zece ani, cele mai importante proiecte realizate împreună fiind cele de împăduriri cu voluntari.denumite Pădurea Transilvania, de-a lungul timpului, aceste proiecte au contribuit la împădurirea a unei suprafețe totale de 75 de hectare. 15.000 de voluntari au plantat peste 450.000 de puieți în mai multe județe din țară.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani