Slow Coffee Festival - Bucuresti - 29-30 octombrie - Combinatul Fondului Plastic
Data publicarii: 03-11-2022 | LifestylePe parcursul a două zile, în perioada 29-30 octombrie 2022, a avut loc la Galeriile Senat - Combinatul FOndului Plastic din București, cea de-a șasea ediție a festivalului Slow Coffee. Evenimentul a cuprins competiția națională de Aeropress dar și ateliere și prezentări pentru toți cei interesați de a-și deschide un coffee shop ori cei care vor să specializeze în acest domeniu. Totodată, a fost organizată și o zonă expozițională bogată cu produse pe bază de cafea și echipamente specifice acestui domeniu.
Ca și element de noutate în România, la acest festival a fost prezent și conceptul de Green Village. Acesta a adus în prim plan cafeaua verde și originile diverse ale acesteia. Cei care participă la eveniment au avut astfel ocazia de a afla, direct de la specialiști de anvergură mondială, totul despre cafeaua verde și despre originile acesteia.
În cadrul Roaster’s Village si-au dat întâlnire prăjitori renumiți de cafea de specialitate din țară și din străinătate. Vizitatorii au avut ocazia unică de a degusta din licorile pregătite de specialiști locali și din străinătate precum Boiler, Guido, 29 Roastery Sibiu, Coffee Cup Cluj, A Roastery Oradea, Urban Vibe Roastery, Papa Jacques, Nomonym Roastery, Sumo Coffee Roasters - Irlanda, Meron Roastery, Arusha Baia Mare, Prăjitoria cu Povești Câmpina (afacere socială).
Pe lângă degustările de rigoare și informațiile acumulate, vizitatorii festivalului au avut ocazia de a achiziționa echipamente profesionale de prăjit și preparat cafeaua chiar și pentru acasă. Printre firmele prezente se vor număra și: MABO Coffee Roasters, Kofi Ti, Meron Roastery, BOB Coffee Lab, Sloane, Corretto, Ebriza, Friddi Gelato, Vodafone, Delonghi, Eutron Invest Romania, Olympus, Cromatic Studios, Energovita, Artisan Coffee Gear, Croitoria de cafea, Liv story - craft chocolate (concept from bean to bar), Lucifer’s Brownies, LP - personal collection, Cafeneaua Nației, Berliner Donuts, Andrei Tecau - lansarea centrului de educație cursuri SCA, Martin Christy - Cursuri IICC (pentru profesionistii în cacao), Humance Cosmetics și Job Bank pentru industrie.
„Am pornit festivalul cu dorința puternică de a crea un spațiu în care toată lumea este binevenită, de a pune deoparte diferențele și de a împărtăși cunoștințele noastre. În cadrul festivalului ne angajăm să creăm afaceri durabile și prietenoase care funcționează pe baza valorilor etice, unde toți lucrăm împreună pentru fiecare dintre noi, acționând în prezent și având un impact pozitiv asupra viitorului. Și vrem să facem toate acestea cu bucurie.” Laura Roshanian, organizator Slow Coffee Festival.
Evenimentul este organizat de Artisan Coffee Gear, firmă specializată în vânzarea de echipamente profesionale pentru prepararea cafelei, în colaborare cu Asociația Artisan Coffee Community.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile