Redeschidere Cinema Elvire Popesco
Data publicarii: Astazi, 01-02-2021 | LifestyleDupă patru luni de la închidere, timp în care filmele au ajuns în casele oamenilor doar prin intermediul programului de proiecții virtuale Elvire Chez Vous, cinematograful Elvire Popescu se va redeschide începând cu data de vineri, 29 ianuarie. Astfel, publicul se va putea reîntoarce în sala de pe bulevardul Dacia 77 pentru a se bucura din nou de atmosfera unică oferită de o sală de proiecții.
Programul cinematografului va reîncepe în forță cu avanpremiera filmului La Verite în regia lui Hirokazu Kore-Eda, film care îi are protagoniști printre altele pe actori celebri precum Catherine Deneuve, Juliette Binoche sau Ethan Hawke. Proiecția va fi onorată de asemenea de prezența ambasadoarei Franței în România, doamna Laurence Auer care va adresa și un mesaj de bun venit spectatorilor înainte de începerea filmului. La Verite vine de asemenea cu o premieră, aceasta fiind prima aventură a regizorului Hirokazu Kore-Eda în afara Japoniei, pelicula fiind nominalizată la Leul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în anul 2019.
Programul de sâmbătă al cinematografului va aduce spectatorilor o nouă avanpremieră. Este vorba despre pelicula Servants/Servitorii de Ivan Ostrochovsky, film în care aceștia îl vor putea revedea pe îndrăgitul actor român Vlad Ivanov care de această dată vorbește în limba slovacă. Pentru a urma tradiția cinematografului Elvire Popescu, cea de a aduce în fața spectatorilor regizor și actori, proiecția de sâmbătă va fi onorată de prezența lui Vlad Ivanov pe care cinefilii vor avea ocazia de a-l întâlni cu ocazia acestei avanpremiere.
Alte trei filme pe care cinefilii le vor putea descoperi la Cinema Elvire Popescu în perioada imediat următoare sunt comediile franceze La Belle Epoque de Nicolas Bedos sau Un Divan a Tunis de Manele Labidi dar și documentarul Acasă. Toate proiecțiile se vor desfășura în cele mai bune condiții de siguranță sanitară în conformitate cu reglementările în vigoare în această perioadă. Capacitatea sălii de proiecție va fi redusă la 30% iar programul se va încheia la ora 21.00.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți