IKEA: un pic mai scump pentru dumneavoastra!
Data publicarii: 02-04-2007 | AfaceriIKEA isi vinde mobila mai scump in Romania decat in tarile unde puterea de cumparare este cu mult mai mare, cum ar fi SUA, Canada, Anglia si Germania, noteaza Saptamana Financiara. Produse care "la ei" sunt de larg consum, la noi devin de lux daca le raportam la nivelul mediu al veniturilor. Inainte de deschiderea oficiala a magazinului, IKEA a pus la dispozitia potentialilor clienti catalogul de produse al firmei. Pentru ca s-au tiparit si impartit 860.000 de cataloage, toata "distractia" (producerea si distribuirea acestora) a costat compania circa 1,3 milioane de euro, potrivit declaratiilor directorului de retail al IKEA Romania, Cornel Oprisan. Catalogul are nu mai putin de 284 de pagini, in care sunt prezentate cele mai importante 3.000 de produse din gama de peste 7.000 disponibile in magazin.
Preturi mai mici decat in catalog...
La numai cateva zile de la deschidere, IKEA a trebuit sa raspunda deja unor intrebari
legate de preturile pe care le practica. Astfel, unii vizitatori si clienti ai magazinului din Baneasa au remarcat ca o serie de produse din catalog au in realitate alt pret in magazin. Pana la urma, preturile din magazin sunt mai mici decat cele din catalog, deci surpriza este mai degraba placuta pentru potentialii clienti.
Manevra publicitara abila sau greseala de tipar?, s-au intrebat multi... Explicatia IKEA a fost ca respectivul catalog a fost tiparit in luna decembrie a anului trecut si ca de atunci compania si-a "tot optimizat logistica", iar la deschidere s-a vrut ca preturile sa fie foarte mici. De aici diferentele de pret, care oricum sunt in favoarea clientilor, la toate cele aproximativ 80 de articole cu preturi diferite in catalog.
...dar mai mari decat in Vest
Un aspect pe care marea de vizitatori ai magazinului IKEA n-avea cum sa-l remarce consultand catalogul de produse si nici chiar vizitand magazinul este diferenta dintre preturile din Romania si cele care se practica iin alte state. Acest aspect este sesizabil numai pentru curiosii care au cautat pe Internet cataloage sau materiale de prezentare IKEA din alte tari.
Iar de aceasta data surpriza nu mai este asa placuta. Necazul este ca, spre deosebire de cazul fericit al catalogului, pe Internet putem observa ca mai multe produse IKEA se vand in alte tari la preturi mai mici decat in Romania.
De exemplu, canapeaua EKTORP costa in Romania 1.900 de lei, iar in SUA numai 499 dolari, adica 1.258 lei. O alta canapea, BACKA, costa in Romania 1.890 lei, iar in Marea Britanie 325 de lire (1.628 lei). Mai departe, o masa NORBO costa in Romania 89 de lei, iar in SUA 29,99 dolari (76 lei). O alta masa, de data asta din lemn masiv de stejar, de 6 pana la 10 locuri, model BJURSTA, are in Bucuresti pretul de 790 lei, iar in Anglia - de doar 150 lire (751 lei). La americani aceasta este chiar mai ieftina: 269 dolari (691 lei). Biblioteca EXPEDIT costa 299 lei in Romania, iar in SUA se poate achizitiona la doua treimi din pret, respectiv 80 de dolari (205 lei).
Situatia se pastreaza indiferent de camera aleasa pentru "mobilat". Astfel, preturile pentru mobilier de baie sunt, de asemenea, diferite fata de cele practicate in America si Europa de Vest. Dulapul pentru baie FLAREN costa la noi 490 lei, in timp ce americanii platesc pentru el doar 149 de dolari (376 lei).
Exemplele de acest fel pot continua, fiind clar ca pentru fiecare categorie de produse exista diferente de pret. Totusi, exista si produse care sunt mai ieftine decat in Occident. Astfel, patul cu lada ANEBODA costa in Romania 165 lei, in timp ce in SUA face 109 dolari (275 lei), iar in Marea Britanie este pretuit la 75 de lire, adica nu mai putin de 372 lei.
Integral in Saptamana Financiara
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani