Suntem cei mai infocati suporteri ai euro
Data publicarii: 26-03-2007 | Finante-BanciAproximativ 45% dintre romani ar vota pentru adoptarea euro, daca ar fi consultati maine, iar 36% s-ar pronunta impotriva trecerii la moneda europeana, diferenta pozitiva de 9% fiind cea mai mare la nivelul celor 14 state din afara uniunii monetare, potrivit unui studiu al organizatiei Open Europe. Romania, Danemarca si Malta sunt singurele state care ar adopta euro, in cazul in care autoritatile ar organiza un referendum la momentul actual, potrivit "Sondajului privind viitorul Europei", publicat de institutul independent Open Europe, pe baza unei cercetari realizate de agentia TNS.
In restul de 11 tari UE din afara zonei euro, procentajul populatiei care s-ar opune renuntarii la moneda nationala depaseste sustinatorii euro. Cea mai puternica opozitie se inregistreaza in Marea Britanie, de 77%, urmata de Letonia si Lituania, cu 64%, respectiv 62%, iar cel mai redus procentaj al populatiei care ar vota impotriva aderarii la uniunea monetara revine Romaniei, cu 36%.
La nivelul tarilor care utilizeaza euro, 49% dintre cetateni ar prefera sa revina la vechile monede nationale. Un procent de 47% dintre locuitori vor sa pastreze euro, dar moneda unica este sustinuta de majoritatea populatiei in doar sase din cele 13 state, respectiv Irlanda, Slovenia, Luxemburg, Finlanda, Franta si Belgia.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii