Cum sa-ti influentezi seful

Data publicarii: 20-03-2007 | HR/Cariere

In 1990, doi profesori de la Harvard, John Gabarro si John Kotter, au socat lumea academica publicand un articol numit "Managing your boss", noteaza Gandul. Cei doi au aratat insa, dupa decenii de cercetare, ca organizatiile in care subordonatii sunt preocupati in a-si "vinde" ideile in sus sunt mult mai productive. Asadar, cum ne facem ideile acceptate de catre sefi?

Iata cateva sfaturi simple:

1. Gasiti-va echilibrul in relatia cu superiorul vostru. Nu e nevoie sa va purtati ca un sclav, dar sa realizati ca nu aveti cum fi independent. Seful este o persoana care are mai multa autoritate si putere de decizie decat voi, atata tot.

2. Intelegeti prioritatile si problemele sefului vostru. Incercati sa aflati ce-l motiveaza, ce aspiratii are. De multe ori va vorbi cu mare usurinta despre ele. Oricum, nu prea multa lume se intereseaza, asa ca sigur nu-l veti plictisi intrebandu-l.

3. Intelegeti-i preferintele. In primul rand, NU presupuneti ca gandeste in acelasi fel cu voi. Si nu presupuneti ca felul in care gandeste e bun sau rau; e pur si simplu felul lui. Este mult mai usor si mai logic ca voi sa va adaptati stilului sau, decat ca el sa se adapteze stilurilor celor din subordine. Unii sefi vor sa fie informati la fiecare pas, altii nu. Adaptati-va.

4. Identificati-va reciproc asteptarile. Aflati ce se asteapta de la voi si spuneti-i la ce va asteptati voi de la el. Nu presupuneti, pentru ca este aproape garantat ca veti da gres. Incercati sa-l faceti sa agreeze punctele voastre esentiale in relatie, nu doar sa vi le comunice pe ale lui.

5. Aflati care sunt valorile sefului vostru si comportati-va ca atare.

6. Sustineti-va propriile idei cu tarie si cu argumente. Insa, odata luata decizia, asumati-v-o integral.

7. Fiti de incredere, deschis si loial. Increderea si loialitatea sunt o strada cu doua sensuri. Daca va simte de incredere, seful va va acorda si el increderea sa. Promiteti putin si faceti mult. Tineti-va mereu de promisiuni.

8. NU va explicati niciodata esecul si nu va cautati scuze. Daca exista, vi le va gasi el singur. Daca nu le vede, orice incercare de a le aduce in atentie e dezastruoasa. Este OK daca uneori o dati in bara. Ce conteaza e atitudinea in fata esecului. Ea trebuie sa fie de asumare a responsabilitatii si de cautare a solutiilor.

9. Nu-i consumati timpul cu prostii. Nu va duceti la el cu probleme, ci cu propuneri. Pregatiti-va bine cazul ori de cate ori ii cereti ceva. Sa aveti intotdeauna la indemana cel putin doua propuneri, pentru orice problema la care cereti resurse. Cand le prezentati, incepeti cu cea mai dificila si mai costisitoare.

Integral in Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: