Cat costa si cat produc emisiunile TVR
Data publicarii: 16-03-2007 | Media31.500 de euro costa o editie de "Surprize, surprize...", una dintre cele mai scumpe emisiuni din grila TVR, dar si cea mai profitabila, cind vine vorba de banii din publicitate, noteaza Cotidianul. "La urgenta" si "Surprize, surprize..." au costat postul public in jur de 3,2 milioane de euro anul trecut, arata un document intern al TVR, intrat in posesia "Cotidianului". Acesta contine cheltuielile cu emisiunile din 2006 de la TVR 1, TVR 2 si TVR Cultural: cel mai scump program de la TVR 1 s-a ridicat la 115.000 de euro pe editie, in timp ce la TVR 2 virful a ajuns la 6.000 de euro, iar TVR Cultural a cheltuit maximum 1.800 de euro.
Bani de doua feluri
In topul celor mai costisitoare programe de la televiziunea publica de anul trecut s-a situat detasat serialul "La urgenta", cu 14 editii a cite 115.000 de euro fiecare. Saptamina trecuta insa, TVR a renuntat la productie din doua motive: austeritatea bugetului si controversele din jurul banilor care sustin serialul. Pe locul doi la lucruri scumpe, gala "Cei mai iubiti" a scos anul trecut de la postul public 93.000 de euro pe doua editii.
Au urmat "Surprize, surprize...", cu 53 de editii, de 31.500 de euro fiecare, si "Iarta-ma", cu 28 de editii, de 22.000 de euro fiecare. Veniturile din publicitate explica financiar investitia. Astfel, o editie din "Surprize, surprize..." aduce din reclame intre 17.000 si 433.000 de euro, masurati la rate card, potrivit Alfa Cont. Suma reala este insa mult mai mica, veniturile din publicitate pentru o emisiune cu surprize fiind estimate, de fapt, intre 3.000 si 86.000 de euro. "Iarta-ma" face si ea intre 45.000 si 176.000 de euro la rate card sau, estimat, intre 8.900 si 35.000 de euro.
La coada
Costurile unei emisiuni "Danutz SRL" au fost de 17.000 de euro, iar in 2006, TVR 1 a difuzat 31 de astfel de editii. Programul primeste din publicitate sume care variaza, la rate card, intre 700 si 89.000 de euro, estimate la 140 si 17.000 de euro. In coada listei, "Parteneri de week-end", cu 1.360 de euro pe editie, "Cinemaniacii", cu 900 de euro, si "Cu Irina la cafea", cu 400 de euro, sint cele mai ieftine produse din grila TVR 1. Partenerii aduc din reclame intre 3.000 si 86.000 de euro pe editie la rate card (sume care ajung, dupa estimari, la 600-17.000 de euro).
Fratii mai mici
Cu 6.100 de euro pe editie, "Planeta Moldova" a fost anul trecut cea mai scumpa emisiune din grila TVR 2, urmata de "Ce bine e", cu 4.900 de euro, si de "Eu-ro case", cu 4.000 de euro.
Cel mai putin costisitoare programe de pe canalul 2 sint "Cezar si tipar", cu 43 de euro pe editie, si "Auto Club", cu 460 de euro. TVR Cultural are, in ordine crescatoare, "Cinemaniacii", cu 1.200 de euro, "Art 21", cu 1.500 de euro, si "Urcare libera", cu 1.800 de euro.
In total, postul public a investit anul trecut 5,4 milioane de euro in productii proprii pentru TVR 1, 1,1 milioane de euro pentru canalul 2 si 88.000 de euro pentru TVR Cultural.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii