CEC va deveni grup financiar
Data publicarii: 19-02-2007 | Finante-Banci"In momentul de fata, cam 20-22% din totalul bilantului este pe segmentul Corporate si ne propunem sa ajungem la 40% pe acest segment", a declarat Eugen Radulescu, presedintele CEC. Potrivit oficialului institutiei de credit, linia fundamentala a CEC va fi de banca comerciala cu orientare preponderenta spre IMM. "Majorarea de capital vine pe un teren sanatos. S-au facut deja acumularile necesare, ne-am apropiat de standardele pietei recuperand decalajele, iar aceasta incepe sa se vada", spune Radulescu.
In 2008 CEC intra pe segmentul de Asset Management
In urmatorii ani, CEC intentioneaza sa se extinda intr-o structura de grup financiar. "Deocamdata nu avem functionalitatea unui grup. Nu avem inca nici firma de leasing dar avem, de putin timp, credit pentru firmele de leasing. Cel mai probabil anul viitor, CEC va avea si o companie de Asset Management, iar pe piata asigurarilor suntem prezenti cu o parte a companiei Asiban", spune Radulescu.
Mai mult, CEC se pregateste sa abordeze si clientela formata din companii mari, prin infiintarea unui departament dedicat. "Dorim sa avem un departament care sa lucreze cu intreprinderile mari care vor sa colaboreze cu noi, mai exact dorim sa avem un VIP Department pentru intreprinderi care au o anumita importanta, o anumita cifra de afaceri si pentru care sa putem derula de la Bucuresti toate operatiunile necesare", a mai spus Radulescu.
Operatiunile in valuta, tinta pentru banca
O alta directie spre care banca se indreapta este aceea de operatiuni in valuta. Banca ofera credite in valuta si clientilor persoane fizice si va lansa, in a doua jumatate a anului, serviciile de internet banking. "Avem deja o categorie de credite si de depozite in valuta, dar nu am vrut sa insistam prea mult pe partea asta din motivul numit "lipsa de avantaj comparativ". Asta inseamna ca bancile mari vin cu bani de la mama lor de-acasa. Noi nu avem o mama acasa care sa ne dea valuta si atunci CEC trebuie sa se imprumute, iar costurile sunt mai mari. Pana in momentul de fata nu am mers foarte tare in directia aceasta dar Romania se apropie de momentul in care va fi in zona euro si atunci va trebui sa ne indreptam mai rapid spre partea aceasta", a spus presedintele CEC.
CEC promoveaza destul de serios si cardurile. "Avem un an de cand lucram pe aceasta linie de business. Am depasit 200.000 de carduri, iar cresterea este cam de 1.000 de carduri pe zi. Ne propunem sa terminam anul cam la un milion de carduri", a dezvaluit Radulescu. Potrivit sefului CEC, in acest an obiectivul principal este consolidarea institutiei si a rezultatelor obtinute de pe urma restructurarii din 2005 si 2006.
Investitii in modernizarea sediilor si in infrastructura IT
Investitiile bancii in acest an vor veni in special in dezvoltarea serviciilor si pe modernizarea sediilor, care nu putea fi demarata pana nu se clarifica procesul de privatizare. Investitiile vor veni si la nivelul infrastructurii IT, unde este necesara implementarea centrului pentru salvarea bazelor de date in caz de dezastru.
De asemenea, ramane de finalizat sistemul de monitorizare a creditelor pentru clientii persoane fizice. "Sistemul informatic al CEC era mult in urma. Mai ramane de atins si problema instruirii personalului, iar anul acesta, investitia in pregatirea personalului va fi foarte mare", a aratat Eugen Radulescu.
Integral in Curierul National
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani