Opinie Deloitte: Patru ani cu IFRS 9 – reminiscente ale IAS 39
Data publicarii: 23-03-2022 | Finante-BanciAu trecut deja patru ani de la aplicarea IFRS 9 (Standardele Internaționale de Raportare Financiară). De mai bine de un an, de asemenea, IASB (Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate) desfășoară activități legate de revizuirea acestui standard. Avem astfel ocazia de a reflecta asupra IFRS 9, asupra felului în care acesta și-a îndeplinit așteptările participanților din piață.
IFRS 9 a introdus cerința de evaluare a investițiilor în instrumente de capital la valoarea justă. Acestea puteau fi evaluate la cost conform IAS 39 însă în IFRS 9, nu mai există nicio scutire pentru deținerile de instrumente de capital nelistate.Pe de altă parte, deși IFRS 9 prevede acest lucru, companiile nu își evaluează încă investițiile în instrumente de capital la valoarea justă. Ce-i drept, într-o măsură limitată, IFRS 9 permite estimarea valorii juste ca fiind costul de achiziție. Se poate face acest lucru însă, doar într-o formă limitată și ar trebui considerată o excepție.
„Atenție deosebită trebuie acordată investițiilor în instrumente de capital nelistate care au fost achiziționate cu mult timp în urmă. Imediat după achiziționarea lor, se poate presupune că prețul de tranzacționare este o aproximare a valorii juste. Cu toate acestea, în anii ce urmează, această valoare încetează să mai fie reprezentativă, deoarece rezultatele financiare și circumstanțele pieței se schimbă (de exemplu, din cauza pandemiei de COVID-19, a modificărilor prețurilor la energie sau a extinderii activității emitentului). Prin urmare, există riscul ca valorile contabile prezentate să fie învechite și, astfel, ca rezultatele financiare să nu reflecte modificările valorii juste a investițiilor în instrumente de capital nelistate”, scriu Corina Dimitriu, Partener Audit, Deloitte România, și Krzysztof Supera, Senior Manager Audit în cadrul Departamentului Tehnic IFRS, Deloitte Polonia.
„Există diverse motive pentru care aspecte ce țin de IAS 39 pot fi încă întâlnite în situațiile financiare. Unul poate fi neactualizarea descrierilor din notele explicative cu privire la instrumentele financiare, deși valorile raportate sunt conforme cu cerințele IFRS 9. Cu toate acestea, este mai problematică nerespectarea anumitor cerințe din IFRS 9. În cazul în care există arii în care IFRS 9 nu a fost aplicat integral sau consecvent, remedierile respective trebuie planificate imediat. În cazul deficiențelor semnificative, poate fi necesară ajustarea soldurilor inițiale. Orice problemă nerezolvată trebuie soluționată înainte de publicarea raportului anual pentru exercițiul financiar 2021. În cazul în care reminiscențele IAS 39 țin doar de aspecte de natură narativă, este recomandată actualizarea șablonului situațiilor financiare cât mai curând posibil”, adaugă ei.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii