ING - 2020 a schimbat regulile cumparaturilor online. Ce aduce 2021?
Data publicarii: 31-12-2020 | Finante-BanciPerioada sărbătorilor de iarnă și a sfârșitului de an, au dat startul sezonului de reduceri. Având în vedere contextul economic și social actual, era de așteptat ca majoritatea cumpărăturilor să fie făcute online. Dincolo de bucuriile cadourilor, perioada care se încheie la sfârșitul lunii decembrie vine și cu o serie de pericole precum posibilele tentative de fraudare care vizează obținerea datelor bancare ale consumatorilor. Dintre aceste tentative de escrocherie, cea mai des întâlnită este cea a ingineriei sociale prin e-mail, SMS sau telefon.
Pentru a preveni aceste probleme, în conformitate cu noile directive europene, ING va introduce începând cu luna ianuarie noi măsuri ce presupun actualizări ale sistemelor de securizare a plăților electronice ce vor conduce la o autorizare mai sigură a acestora. La fel ca toți ceilalți operatori economici participanți la sistemul de plăți electronice din cadrul spațiului economic european, și ING va implementa autorizarea plăților în doi pași.
Ce se va schimba atunci când vor face plăți online cu cardul ING?
Clienții ING s-au familiarizat deja cât se poate de bine cu sistemul 3D secure, sistem ce presupune autorizarea plăților mobile prin intermediul aplicației mobile HomeBank. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, pe de altă parte, toate plățile efectuate online la magazinele din Europa și implicit din România, vor trece prin fluxul 3D secure de autorizare a plăților cu minimum doi factori, conform directivelor europene (ceva ce cunoști - parolă/PIN, ceva ce ești - amprentă/face ID sau ceva ce deții - telefon/cartelă). Mai mult, unele dintre tranzacții ar putea fi respinse începând cu această dată în cazul în care magazinele online de la care se încearcă achiziția unor anumite produse nu vor implementa la timp acest sistem de dublă autorizare.
În același timp, pentru a preveni orice eventuale neplăceri cauzate de escrocheriile online, ING România recomandă clienților săi să verifice întotdeauna ofertele primite și mai ales de unde provin acestea, analizând gradul de încredere pe care îl pot acorda comercianților.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii